Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Șoptică vrea UNITATE dupa câștigarea președinției PNL Botoșani

Am deosebita onoare de a conduce Organizaţia Judeţeană a PNL Botoşani, în urma alegerilor care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Mandatul de preşedinte al liberalilor botoşăneni mă obligă şi mă responsabilizează deopotrivă, deoarece m-am înscris în această competiţie din dorinţa de a demonstra că PNL Botoşani poate deveni prima formaţiune politică a judeţului în viitoarele confruntări electorale, anunță senatorul Costel Șoptică după câștigarea șefiei partidului.
Am avut alături o ECHIPĂ UNITĂ, formată din primari, viceprimari, lideri ai organizaţiilor locale, oameni cu reale calităţi morale, profesionale şi organizatorice, o echipă care a exprimat integritate, eficienţă şi echilibru, alături de care voi munci aşa cum trebuie pentru modernizarea, dezvoltarea şi creşterea Organizaţiei judeţene. Sunt convins că noul Birou Permanent Judeţean, împreună cu primarul municipiului Botoşani, Cătălin Fluture, şi colegul deputat Cristian Achiţei, vom constitui un nucleu redutabil care să ne permită să ne îndeplinim obiectivele!
Mesajul meu a fost unul de unitate, iar acum sunt convins că toată suflarea liberală din judeţul Botoşani va conştientiza că există un singur PNL! Reiterez că îi aştept pe toţi liberalii botoşăneni, indiferent de parcursul politic anterior, să formăm o organizaţie puternică, în care fiecare dintre noi să îşi aducă aportul la creşterea competitivităţii noastre politice. În calitate de preşedinte, voi asigura solidaritatea şi buna cooperare între toţi liberalii, deoarece prima condiţie în obţinerea performanţelor politice şi electorale este un nucleu strâns unit şi călăuzit de aspiraţii comune.
Menirea unui om politic este cea de a se bate pentru binele celor mulţi! Voi fi preşedintele tuturor liberalilor botoşăneni, iar acum este momentul să renunţăm la orgolii şi dispute fără sens, şi să ne implicăm cu toţii în creşterea şi dezvoltarea PNL Botoşani!
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Prestația unui copil de 7 ani din Botoșani, la emisiunea Românii au talent, a devenit virală pe internet. Copilul a impresionat juriul și asistența cu un monolog despre care toată lumea a spus că este „discursul lui Vlad Țepeș”. Cu o prestație scenică puternică, știind foarte bine când și cum să rostească vorbele, tânărul botoșănean a primit chiar un Golden Buzz, mergând astfel direct în semifinală. Juriul a fost emoționat până la lacrimi, s-a ... continuare »

De câteva zile au început înscrierile pentru ediția 2023 a Maratonului Nordului. Celebra competiție, una dintre cele mai vechi din Moldova (cea de mtb), invită sportivii începători, amatori și profesioniști la cele 2 probe: mtb și trail, fiecare cu mai multe trasee, cu grade diferite de dificultate. Maratonul Nordului MTB este la a XIII ediție și după 5 ediții la Pomârla, se va muta într-o localitate nouă, cu trasee noi și ... continuare »

Clădirea are o valoare de patrimoniu și simbolică deosebită, motiv pentru care, Asociația Nord și-a propus, alături de administrația locală și de mai mulți parteneri să reconstruiască școala așa cum a fost, cu materialele din vremea în care a fost ridicată și implicând specialiști în domeniu, arhitecți, studenți, meșteri locali sau elevi. Lucrările au fost inițiate anul acesta, când, în perioada festivalului, a fost pregătit terenul pentru edificarea ... continuare »

Teioasa Trail a ajuns deja la cea de-a V-a ediție. 152 de concurenți din România, R. Moldova și Olanda s-au aliniat la startul competiției din acest an, cel mai mic dintre ei având doar 2 ani. Concursurile de cross 6 și 12 km, semimaraton de 20 km și Family au parcurs zonele pitorești din Teioasa, deliciul asistenței făcând competiția la care au participat cei mici. Toată lumea a fost câștigătoare la acest concurs. Cei ... continuare »

A noua dintre cele 25 de ediții ale Zilelor Nordului anunțate de către organizatori începe vineri, 12 august, în Darabani, cel mai nordic oraș din România. Programul festivalului a fost publicat azi pe www.zilelenordului.ro. Între cele peste 40 de evenimente ale ediției se numără concertul Vița de Vie, claca pentru reconstrucția celei mai vechi școli sătești de stat din Moldova, lansarea de carte și dialogul cu scriitorul Matei Vișniec, competițiile sportive din ... continuare »

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”