Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

VALURI ÎN PRIMĂRIA DARABANI Stimulente în vremuri de criză?


 

Puşca şi cureaua lată, ce premii, sporuri şi stimulente aveaţi odată” reprezintă refrenul favorit al premierului Emil Boc. După ce Guvernul democrat-liberal a declanşat o adevărată cruciadă împotriva premiilor, sporurilor, stimulentelor şi a celui de al 13-lea salariu din domeniul public, se pare că există o „portiţă” legislativă care permite acordarea stimulentelor în anul 2011. Este vorba de Ordonanţa de Urgenţă 92/2003, de pe vremea Guvernului condus de Adrian Năstase. Conform acestei legi, autorităţile şi instituţiile publice pot acorda stimulente personalului din aparatul  propriu şi din unităţile subordonate specializate în administrarea creanţelor fiscale(care au dreptul de a încasa). Se poate distribui astfel o cotă de până la 15% din totalul creanţelor încasate. Concret, salariaţii serviciului buget, finanţe, contabilitate, taxe şi impozite locale din cadrul Primăriei Darabani sunt unii dintre beneficiarii acestei legi. Astfel, zece dintre angajaţii Primăriei ar putea primi o mărire de salariu în medie cu aproximativ 800 lei, în timp ce alţii sunt nevoiţi să se descurce cu un venit care se învârte în jurul sumei de 500 lei.
Ghiorghi Burlacu: „Această lege este discriminatorie”
Această măsură a generat nemulţumire în rândul celorlalţi salariaţi ai Primăriei Darabani, unii reacţionând chiar vehement. „Pe unii dintre angajaţii Primăriei ne consideră chiar proşti”, a spus un salariat al instituţiei oraşului. „Eu sunt de acord să se acorde stimulente salariaţilor Primăriei, dar să beneficieze toată lumea de aceşti bani, pentru că toţi muncim sub acelaşi acoperiş şi avem aceleaşi interese”, ne-a declarat liderul Sindicatului Liber din Administraţia Locală Darabani, Mihai Burlacu. Primarul oraşului este în asentimentul subordonaţilor săi: „În momentul în care am sosit la serviciu de la şedinţa Asociaţiei Oraşelor din România, am remarcat o adevărată furtună în Primărie. Această lege este discriminatorie. Nu mă deranjează ca oamenii să primească stimulente financiare în valoare de sute de milioane, dar să ia toţi în mod egal. Din păcate, nu pot să încalc legea. Dacă nu voi acorda aceşti bani, voi fi acţionat în instanţă şi sunt şanse foarte mari să pierd”, ne-a declarat Ghiorghi Burlacu.


„Legal da, moral ba”
 „Aproape toţi salariaţii Primăriei contribuie mai mult sau mai puţin la colectarea acestor bani. Nu este normal ce se întâmplă. Cu această sumă putem achita contravaloarea iluminatului stradal”, a spus viceprimarul Relu Cricleviţ. Şefa compartimentului financiar contabil din cadrul Primăriei Darabani, Veronica Zahariea, consideră că nu face decât să respecte legea, preluând modelul altor primării din judeţul Botoşani. Chiar dacă recunoaşte că această lege este deficitară şi nu este 100% morală, ea se va aplica conform articolului 14 din legea salarizării pe anul 2011. „Eu sunt şi pro şi contra. În primul rând trebuie să apăr interesele salariaţilor din cadrul serviciului pe care îl conduc, dar în acelaşi timp nu vreau să se uite urât la mine ceilalţi colegi din Primărie. În orice caz, la salariul pe luna ianuarie noi nu am primit nici un leu în plus”, ne-a declarat Veronica Zahariea(foto dreapta). Primarul Ghiorghi Burlacu va convoca în cursul dimineţii de marţi o şedinţă cu salariaţii Primăriei Darabani, pentru a discuta această stare de fapt, dar decizia finală se va lua în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de vineri, 11 februarie a.c.



5:58 pm Luni, 07 Februarie, 2011

12 Comentarii la “VALURI ÎN PRIMĂRIA DARABANI Stimulente în vremuri de criză?”

  1. daniel spune:

    Un stat care nu-şi respectă propriile legi-bune, proaste cum sunt- este un stat slab. Indiferent de alte discuţii, legea trebuie respectată! Discuţiile s-au terminat în momentul promulgării. De asta am ajuns unde am ajuns, că fiecare are impresia că are dreptul să conteste orice lege şi să se joace de-a aplicarea...Moralitatea este o altă discuţie. La fel se întâmplă şi în învăţământ. Niciun profesor nu a cerut 50% în plus la salariu. Dar din moment ce s-a dat acea lege, trebuia respectată. Bravo d-nei Veronica! N-au decât alte categorii să facă şi ei legi pentru serviciile lor. O lege este un act sfânt! Nu eşti în stare să o aplici, nu ştii să administrezi o ţară - pleacă, dispari, dă-ţi demisia, guvern de 2 lei! Curaj români! Hoţii NU SUNTEM NOI, cei care ne cerem drepturile conform legii! Când magistraţii au închis sălile de judecată, băsescu şi boc au căzut în genunchi, le-au cerut iertare şi le-au dat drepturile cuvenite. Inclusiv titlul este puţin deplasat. Important este CĂ ACESTE STIMULENTE RESPECTĂ O LEGE, indiferent de când datează. Din moment ce nu s-a abrogat, trebuie aplicată.

  2. gigel spune:

    Dar ce imagine ati putut produce... Sunt oameni care nu pot uita toată viaţa asemenea imagini...oare chiar trebuia să ne aduceţi aminte? Îngrozitoare, oricât de sugestivă ar fi!

  3. obama spune:

    Sunt de acord cu Daniel.Un guvern care nu stie sa administreze tara si nu aplica legile votate de parlament si promulgate de presedinte trebuie sa aiba minima decenta de a demisiona.De aici insa si pana la a ridica osanale d-nei contabile Zahariea,mi se pare ca este cam exagerat.Mai ales ca d-na in cauza este cu adevarat profesionista si teribil de legalista doar atunci cand legile care vizeaza mariri de salariu,sporuri sau stimulente,ii avantajeaza substantial,in primul rand,pe cei doi vajnici reprezentanti ai administratiei locale,respectiv contabila sefa si sotul sau,precucernicul secretar,Paulica al orasului.In rest,vicele are dreptate,toti lucratorii primariei participa la colectarea ,intr-un fel sau altul a taxelor locale,iar acordarea de stimulente doar unora duce la invrajbirea lucratorilor aceleiasi institutii,conform vechiului principiu roman,"divide et impera",principiu reactualizat si practicat frecvent de Basescu si unealta sa docila,numita, in mod generic de-acum,Boc,Boc,Boc!

  4. profesor spune:

    Stimata doamna contabila, de ce nu tineti cont si de cadrele didactice navetiste care nu si-au mai primit banii aferenţi navetei din martie 2010 si-i duceti cu zaharelu? Pentru aceasta categorie socio-profesionala nu sunt bani, insa pentru stimulentele dumitale, legale sau mai putin legale, exista. Cum nu vii tu Tepes, Doamne...

  5. anonim spune:

    Pentru profesor:sumele dv pentru naveta restanta din anul 2010 le puteti primi dupa sedinta de adoptare a bugetului local pe anul 2011 ce va avea loc pe data de 11.02.2011.Sa nu credeti ca contabila trebuie sa fie de acord cu plata,ci primarul orasului care este ordonatorul principal de credite.

  6. super mario bros spune:

    mda,am trait sa o vedem si pe asta..unii au dreptul si altii nu cu toate ca toti lucreaza in aceiasi institutie.daca pana acum nu s-a abrogat ordonanta de urgenta 92-2003,din punctul meu de vedere o adevarata tampenie,scuzati limbajul dar e adevarat,atunci ar trebui ca domnul primar sa faca la fel ca Obama:in 2009 in plina criza cand unele companii au primit ajutor de la stat unii presedinti se pregateau sa primeasca cate milioane de dolari bonus,de altfel aceste bonusuri erau stipulate in contracte...deoarece era un lucru imoral,doar datorita banilor publici s-a putut salva acele companii,presedintele obama si implicit parlamentul american le-au pus o taxa de 90%.la noi sigur nu se poate ajunge pana acolo,multi dintre domniile sale care trebuie sa beneficieze de acest bonus sunt prin consiliul de administratie al primariei asa ca doar nu vor vota...o saptamana cat mai buna tuturor

  7. x spune:

    Odata ce Doamnda Contabil si sotul ei Domnul secretar beneficiaza de aceste "stimulente" e si normal ca legea s nu fie incalcata..modificata sau banii s fie dati la toata lumea in mod egal...;))..in cazul asta "obligatoriu legea trebuie respectata"! Dar as vrea s vad si cazut in care domniile sale nu ar primi..si le'ar primi alti colegi de'ai lor :D

  8. y spune:

    D-l secretar nu face parte din serviciul financiar-contabil, deci nu beneficiaza pe statul de plata de aceste stimulente

  9. Florin spune:

    Pentru Obama s.a:activitatea din primarie este complicata si diversificata si sa se stie ca doamna Zaharia duce greul Primariei pentru ca este o bunaa economista ,cu multa experienta in administratia locala si nu poate fi comparata cu nici un alt salariat al primariei.Jos palaria pentru ea!

  10. prioritate nationala pe hartie spune:

    daca tot faceti articole despre salarizare , vedeti cum sunt calcati in picioare profesorii, si cum nu se respecta hotararile judecatoresti, cum se incalca codul muncii s.a.m.d.

  11. anonim spune:

    cand alte o mie de categorii profesionale iau sau au luat sproruri si de peste 100% de nu s-au revoltat compartimentele financiar contabile din primarii ? pt.ca au dat dovada de profesionalism si pt ca au respectat niste legi .Asa si acum : daca legea da acest drept sa se acorde deoarece se calculeaza la niste volari realizate ; este vorba de competenta profesionala .

  12. Silvia Miraute spune:

    ma bucur sa vad cum oamenii din Darabani muncesc din greu sa starpeasca mucegaiul.....slava cerului ca am plecat .

  13. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare