Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

FAZA ZILEI "Da`, muzică de aia adevărată, populară, nu știi cânta?”

Soprana Mioara Cortez, un nume de talie mondială a muzicii de operă, povestește în revista ”Pagini Românești” un moment amuzant petrecut la un concert în Darabani. <<După un spectacol în orașul Darabani, a venit la mine o bătrânică să mă felicite: “Doamne, ce voce frumoasă ți-a dat Dumnezeu, da' muzica de aia adevarată, populară, nu știi cânta?''>>
Aparțineți unei adevărate dinastii muzicale Cortez. Câte generații de muzicieni sunt in familia dumneavoastră? Atât tatăl meu, cât și strămoșii lui din Spania, care au venit in Moldova în Evul Mediu, erau toți muzicieni. Acasă am fost trei surori si toate trei ne-am consacrat muzicii: Viorica Cortez (Guguianu) - mezzosoprana la Opera din Paris, Ștefania si eu, cea mai mică. Tata își dorea mult un baiat și, când am sosit eu pe lume a spus, un pic decepționat: “Încă o soprană Cortez...”.

Așa se explică deci rezonanța spaniolă a numelui dvs. Mama era româncă?  Mama era din Basarabia, din satul Caplani; avea doar 14 ani cand tata s-a indragostit de ea și “a răpit-o”. Era de o harnicie rară; de la ea am invățat să gătesc bucate moldovenești si să fac curat si ordine de mai multe ori pe zi, chiar dacă nu e nevoie. Tata, Ștefan Cortez, era un bărbat tare, autoritar, muncitor. Avea vie si livadă la Bucium și a fost primar al Iașiului timp de două mandate, între cele două războaie mondiale. Dupa aceea, a fost persecutat de comuniști, fiind considerat chiabur, iar eu și surorile mele am fost date afară din școală. A trebuit să cânt clandestin, de la 14 ani, in corul Filarmonicii din Iași, ca să câștig o pâine. Și, ca să-l consolez pe tata că nu a avut băiat, i-am spus că, dacă voi avea un fiu, o să îi pun numele lui, Ștefan. Si așa am făcut.
 
De la Milano la Botoșani

Cum ați ajuns să studiați la Scala din Milano? După terminarea liceului, am primit o bursă și am plecat în Italia, la Milano. La Scala am studiat cu Rosetta Noli, o mare soprană a anilor '50, după care m-am întors și am studiat la Conservatorul din București, cu Arta Florescu. Avea un caracter tare, ca și mine, de aceea relațiile noastre erau de multe ori încordate. Mă înțelegeam mult mai bine cu rectorul Conservatorului, Petre Brâncuși.



 După absolvire, ați primit post la Botoșani, ca profesoară. Nu era cam departe de... operă? Ba da, însă la acea vreme orice absolvent primea un post, unde trebuia sa meargă. Șansa a fost totuși ca la Botoșani era o bună orchestră simfonică, dirijată de maestrul Modest Cichirdan, cu care am făcut frumoase colaborări și turnee. Îmi amintesc de primarul orașului, care mi-a spus că, dacă rămân acolo, îmi dă și butelie(de aragaz). După un spectacol în orașul Darabani, a venit la mine o bătrânică să mă felicite: “Doamne, ce voce frumoasă ți-a dat Dumnezeu, da' muzica de aia adevarată, populară, nu știi cânta?'' Am stat la Botoșani un an, după care m-am întors la Iași, dar am rămas cu amintiri frumoase despre oamenii de acolo, care m-au adoptat, respectat si îndrăgit.

Cum ați obținut consacrarea internațională? În 1981, am obținut Marele Premiu “Riccardo Stracciari” la Concursul Internațional de canto de la Bologna(Italia). Datorită acestui premiu, am debutat in rolul Mimi din “Boema” de Puccini, la Bologna, într-o serie de spectacole care au reprezentat începutul carierei mele internaționale.

 

De ce v-ați întors la Iași? Trei ani mai târziu, am acceptat un post la Opera din Iași. Eram foarte atașată de orașul meu natal, în ciuda mizeriilor autorităților din acele timpuri. Era, într-adevăr, un chin să ieși din țară, din cauza birocrației vizelor, aprobărilor, pașapoartelor, valutei, garanțiilor etc. Dar am colaborat cu toate teatrele de opera din România si am făcut turnee in Europa - in Italia (Milano, Napoli, Bologna, Cagliari), Franța (Paris, Nisa, Marsilia), Germania (Berlin, Erfurt, Trier etc.), Letonia (Riga), Bulgaria (Sofia), Republica Cehă (Praga), Polonia (Varșovia), Luxemburg, Grecia (Atena), Ungaria (Budapesta), Olanda (Amsterdam), Elveția (Zurich, Winterthur), Serbia (Belgrad), in Asia - Japonia (Tokyo, Tsukuba, Hiroshima, Mito, Nagano, Omiya, Yokohama) si in America de Nord - Canada (Montréal).

 Cum se explică vocea dumneavoastră, care iese din comun? Dintre vocile de soprane (lirica, dramatica, spinto, de coloratura etc), eu am o voce de soprană spinto, considerată a fi cea mai rară, “o voce blanda, cu tais”, cu mare volum.
 

Sursa: stiri.botosani.ro, fragmente din interviul realizat de Vania Atudorei (Pagini Românești)

 



4:16 pm Miercuri, 08 Septembrie, 2010

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Mănăstirea ”Sfânta Treime” din Eșanca (Darabani), în culori sfinte.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare