Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Legi bune ANUL are? Poliţia locală, un NOU început

 

 

De la începutul acestui an a intrat în vigoare legea poliţiei locale. Cel puţin asta s-a întâmplat, pe hârtie. La teorie suntem aşi. Practica este cea care ne omoară. Această lege va fi validată şi la Darabani, în următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local, fapt consumat deja în alte oraşe din ţară în luna decembrie. Atribuţiile noii poliţii locale sunt: ordinea şi liniştea publică şi paza bunurilor, circulaţia rutieră, protecţia mediului, activităţile comerciale, evidenţa persoanelor etc. De asemenea poliţistul local va dispune de arme letale de apărare şi pază, de care poate face uz în condiţiile legii. Pentru început, Poliţia Comunitară existentă în prezent trebuie să se reorganizeze ca structură de poliţie locală. Poliţiştii comunitari transpuşi în poliţişti locali vor trebui să urmeze cursuri de specializare în domeniu într-o instituţie de învăţământ din cadrul MAI. Dar este greu de crezut că efectivul actual de 11 poliţişti comunitari dărăbăneni care au salarii şi sub 500 RON/lună vor reuşi să facă faţă cu brio tuturor atribuţiilor care le revin viitorilor poliţişti locali. Acestora li se vor alătura alţi funcţionari publici, personal contractual, chiar şi lucrători din cadrul Poliţiei Române. Conform legii, poliţiştii locali specializaţi în domeniul circulaţiei rutiere îşi vor desfăşura activitatea împreună cu structurile specializate din cadrul Poliţiei Române, timp de un an de la data înfiinţării Poliţiei locale. „Până în prezent, nu cred că s-a discutat la nivelul conducerii Inspectoratului problema detaşării de personal pe o perioadă determinată”, ne-a declarat inspector principal Daniela Darea, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.

 Singurii care ar avea, poate, de câştigat din această mutare ar fi poliţiştii comunitari, a căror salarii ar putea creşte, dar ceilalţi poliţişti se tem că o eventuală trecere a lor în cadrul aparatului de specialitate al primarului, le-ar putea diminua veniturile. Relevantă în acest sens este experienţa departamentului de Evidenţă a Persoanelor, care în anul 2004 a trecut din cadrul IJP, în subordinea Consiliului Local Darabani. A luat fiinţă astfel Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor. Poliţiştilor din acest serviciu li se asigura atunci o parte din venit de către Primăria Darabani, iar diferenţa de bani şi eventualele sporuri aferente erau suportate de către IJP Botoşani. Salariaţii Primăriei de atunci şi chiar unii consilieri locali au contestat mai mult sau mai puţin voalat cuantumul salariilor lucrătorilor de la Evidenţa Populaţiei. Ulterior poliţiştii din cadrul acestui departament s-au reorientat spre alte servicii militarizate din cadrul MAI, ori s-au pensionat. „Nu ştiu exact ce impact va avea noua lege asupra Poliţiei Darabani pentru că nu dispunem în prezent de metodologia necesară. Este evident că aceasta va implica o reorganizare, dar nu cred că se va renunţa la personal din cadrul Poliţiei actuale”, ne-a declarat comisar şef Mihai Rizac, şeful Poliţiei Darabani.



 Cea mai mare bătaie de cap îi dă această lege primarului urbei, care vede aproape imposibilă funcţionarea poliţiei locale ca instituţie publică independentă de interes local cu personalitate juridică, ci eventual ca un compartiment funcţional în cadrul aparatului de specialitate al primarului. Noua lege îi conferă primarului prerogativele unui adevărat „ministru de interne local”. El numeşte, sancţionează şi poate dispune suspendarea din funcţie a personalului Poliţiei locale, inclusiv a şefului acestei instituţii. Ghiorghi Burlacu a decis deja care este persoana cea mai potrivită pentru a prelua funcţia de şef al Poliţiei Locale Darabani. Este vorba de Gheorghe Sîsîiac(foto primul din dreapta), care în prezent ocupă funcţia de şef al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Primarul va supraveghea, controla şi evalua periodic activitatea Poliţiei locale, a cărei finanţare va fi asigurată din venituri proprii şi de la bugetul local. Aici este marea problemă a autorităţilor locale. „Dacă va fi să asigurăm viitoarei structuri a Poliţiei locale toate mijloacele şi echipamentele prevăzute de lege, epuizăm pe loc bugetul local pentru un an de zile”, ne-a declarat Ghiorghi Burlacu, primarul oraşului Darabani.



4:49 pm Luni, 10 Ianuarie, 2011

3 Comentarii la “Legi bune ANUL are? Poliţia locală, un NOU început”

  1. Alexandru spune:

    Domnule primar, grea misiune, daca ar fi sa nu va opriti doar la sef ar fi sa destituiti 70% din personalul politiei, si apropo la cate responsabilitati aveti ar trebui sa incepeti cu anumite schimbari chiar in curtea primariei, sunt functionari tineri mult mai dinamici, mai bine pregatiti si mult mult mai capabili de cat multi domni, de altfel respectabili, din personalul primariei.

  2. unul spune:

    Domnule primar, de la Honda la Logan. Ce bine vă stă în gip şi ce urât sunteţi în Logan, mai ales al poliţiei.

  3. anonim spune:

    Primarul???!!! Hmmm mai inainte cu carteva saptmanai in preajma craciunului am mera la "DOMNUL primar" sa ne sponsorizeze cu o mica/mare suma pentru proiectul facut pt copii necajiti... am mers la diferiti sponsori pt a ne da acolo niste banuti sa ajutam copii saraci prin alimente? Am mers la farmaciile din oras ,la diferiti patroni ..toti ne-au sporsorizat de la 50 lei in sus...cat crede-ti ca acest primar ne-a dat??? nici mai mult nici mai putin decat 20 lei? Jalnic! am vrut sa scriem si in monitorul de Botosani dar am zis ca nu se merita sa ne facem orasul de ras pt un om care nu merita!

  4. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare