Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

COMENTARIUL SAPTAMANII Ziua Natională, intre semnificatie si populism



Săptămâna care se încheie am sărbătorit toţi românii Ziua noastră Naţională. Moment de o semnificaţie extraordinară pentru istoria noastră, 1 Decembrie este simbolul împlinirii unui deziderat care a marcat viaţa unor generaţii întregi de români, de oameni de cultură, de oameni de stat. Acest ideal al unităţii românilor a fost slujit de-a lungul timpului de scriitori, de lideri politici, de oameni de ştiinţă şi cultură, iar dincolo de interpretările istoriografiei, victoriile Armatei Române de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz au devenit exemplul sacrificiului suprem, pentru ca generaţiile viitoare să trăiască între graniţele aceluiaşi stat. Exemple de devotament, de jertfă, de voluntarism, de putere de acţiune care s-au pierdut, fiind cu greu de găsit printre noi astăzi.

Memoria zilei de 1 Decembrie a evoluat în funcţie de regimul politic care s-a perindat pe la cârma ţării. Dacă în perioada comunistă evenimentul a fost minimalizat, chiar spre începutul ei, prin anii '50 se vorbea de imperialismul românesc care a ocupat teritorii ce doreau să fie independente. După 1989, 1 Decembrie a devenit Zi Naţională. Un regim politic îşi construieşte legitimitatea şi îşi câştigă o anumită autoritate şi în funcţie de modul în care cultivă anumite mituri ale trecutului şi cum se revendică de la acestea. Prin urmare, după 1989 s-a încercat sărbătorirea acestei zile cu un fast tot mai evident, Te Deumuri, parade militare, concerte de folclor sau de alt gen.



Dar, cu un efect negativ pentru semnificaţia acestei zile, manifestările prilejuite de unirea românilor într-un singur stat, au fost monopolizate de elementul politic, care prin discursuri populiste, prin atitudinea sfidătoare şi prin ipocrizie, ca să nu mai vorbim de lipsa de cultură istorică, au pervertit ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să fie un moment al solidarităţii, al retrospectivei istorice, al unei trăiri proporţionale în intensitate cu însemnătatea istorică a momentului sărbătorit. Uitând de ceremonii sau minimalizându-le importanţa, românii se raportează astăzi tot mai superficial, la un moment din istorie, când am fost mai uniţi şi am trăit cu toţii aceleaşi sentimente mai intens ca niciodată. Urmându-şi liderii politici, semenii noştri se înghesuie la cazanul cu fasole şi vin fiert, la sarmale şi la ţuică, aceasta fiind miza prezenţei lor în Piaţă, nu muzica fanfarei militare, care vibrând, ne vorbeşte de eroul necunoscut. În situaţia de acum, sunt îndreptăţit să mă întreb, cui mai spun ceva aceste versuri?
"Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru patule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" (Alexandru D. Aioanei)




9:35 pm Sambata, 03 Decembrie, 2011

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare