REVENIRE ÎN CL „Nu mai vrem traseismul ăsta politic” VEZI replica consilierului local FOTO&VIDEO
Aleşii locali dărăbăneni au votat în cadrul ultimei şedinţe ordinare de Consiliu Local validarea mandatului de consilier local al directorului Şcolii Gimnaziale „Leon Dănăilă”, Lucian Florea, după ce fostul viceprimar Relu Cricleviţ a demisionat în 11 iulie a.c. Florea este la al treilea mandat de consilier local, după ce prima dată a fost ales în 2008 pe lista PNL, şi a trecut la PSD acum doi ani, profitând de ordonanţa 55 privind migraţia aleşilor locali.
Ceva mai mult de două luni de zile a lipsit Lucian Florea din Consiliul Local Darabani. Dacă iniţial nu a prins un mandat de ales local, fiind candidatul PSD aflat pe poziţia a IX-a pe listă, Florea a redevenit consilier local, după ce Corneliu Aroşoaie şi Relu Cricleviţ au renunţat la mandatele lor. PSD l-a desemnat pe Vasile Lucian Florea să-l înlocuiască pe Relu Cricleviţ în Consiliul Local Darabani. Alesul dărăbănean a depus jurământul, apoi a spus: „Este o onoare pentru mine să fac parte din Consiliul Local, o onoare şi o bucurie în acelaşi timp să fiu alături de d-voastră pentru a ne pune în slujba locuitorilor oraşului Darabani”.
„Îi dorim să aibă coloană verticală, să rămână în acelaşi partid şi să nu mai facă traseismul ăsta politic. Noi respectăm profesionalismul lui, dar nu mai vrem traseismul ăsta politic” i-a transmis lui Florea fostul său coleg de partid, Ghiorghe Caba, cel care a fost membru PDAR, PRM şi independent, înainte de a se înrola în PNL. „Din bun simţ şi din respectul pe care-l am pentru d-voastră vă voi spune doar atât: De ceea ce am făcut eu răspund numai eu în ochii electoratului, a celor care ne-au ales, şi timpul va demonstra că am făcut o alegere bună” a fost răspunsul lui Lucian Florea.
Citiţi şi: Consiliul Local Darabani s-a „înroşit”. Mai multi aleşi au trecut la PSD
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




