Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Pelerinaj în Bucovina organizat de un preot dărăbănean GALERIE FOTO

„Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlnește cu Dumnezeu Care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu" este cuvântul patriarhului Daniel, pe care ni l-a transmis preotul paroh David Dan Stoean, pe care îl redăm în următoarele rânduri:

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în data de 24 iunie 2019, de Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul – numită în popor și Sânziene sau Drăgaica, însoțiți de preotul paroh, David Stoean, credincioși din Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe" din Mlenăuți (comuna Hudești)- Protopopiatul Darabani - au efectuat un pelerinaj pe durata întregii zile la mai multe biserici și mănăstiri din zona Bucovinei.

Pelerinajul a început în zorii zilei în cetatea de scaun a Moldovei, Suceava, prin închinarea la sfintele moaște ale Sf. Ioan cel Nou – ocrotitorul orașului, și prin participarea la slujba Sf. Liturghii săvârșite la Mănăstirea ,,Sf. Ioan cel Nou". După primirea binecuvântării, la finalul slujbei, grupul pelerinilor s-a închinat la două Biserici, și anume Biserica ”Sf. Nicolae” de la Spital și Biserica ”Sf. M. Mc. Mina”, prima parte a zilei culminând cu o agapă frățească servită de toți pelerinii la un restaurant din oraș. După amiaza a continuat mai apoi prin vizitarea a două mănăstiri și anume Mănăstirea Dragomirna și Mănăstirea Gorovei, locuri pline de spiritualitate și duh, în care credincioșii s-au bucurat de contemplarea monumentelor de artă bisericească și s-au împărtășit din bucuria întâlnirii și a dialogului cu viețuitorii sfintelor locașuri. Pentru cei mai mulți dintre credincioși acest pelerinaj a fost un moment unic, aceștia fiind pentru prima data în această postură, fapt care, firește, a constituit o experiență deosebită și de neuitat.



Cu sentimente de împlinire și bucurie duhovnicească, suntem recunoscători celor care ne-au sprijinit în această lucrare, care a adus bucurii și momente frumoase pentru credincioși din parohie, și avem nădejde că și pe viitor vom reuși să ne hrănim din locurile pline de sfințenie și de prezența lui Dumnezeu aflate în zona noastră și, de ce nu, chiar și din alte locuri. Un gând de mulțumire se cuvine familiei d-lui Adrian Toma, o familie cu suflet mare, care a susținut financiar toate cheltuielile organizării și desfășurării pelerinajului credincioșilor din Mlenăuți la biserici și mănăstiri din zona Bucovinei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! a conchis pr. David Stoean.

Click pe fotografie pentru a viziona mai multe imagini


Te-ar mai putea interesa si:  pr. David Stoean
8:54 pm Miercuri, 03 Iulie, 2019

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare