Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

COMENTARIUL SAPTAMANII Punct si de la capat dupa naufragiul barcii rosii

A trecut deja o săptămână de la alegerile prezidențiale și parcă lucrurile au intrat cumva în firescul lor. Tonul acuzelor și mizeriile de la TV s-au mai domolit, acum cuvântul la modă este concilierea. Nimeni nu mai bate străzile satului pentru a explica bătrânilor că ei își vor pierde pensiile și noi toți Transilvania. Cel puțin în aceste zile, politicienii au vorbit mai mult în șoaptă. Cei din ACL, adică noul PNL, nu vorbesc foarte mult deoarece știu că rezultatul nu este al lor, ci al lui Iohannis și Ponta (de fapt anti-Ponta). Colegii lor din alianța pestriță și cu nume lung nu vorbesc pentru că sunt în derivă. Barca lor este prea plină. Prea plină de oameni, care, se pare că nu au făcut altceva decât să-i încetinească viteza și prea plină de mizerii. Această liniște parcă ne convine. Nu mai auzi pe nimeni lătrând la televizor. Până și Gabriela Firea s-a domolit (de când am aflat ce note a luat fiul ei la Bacalaureat, i-am înțeles reacțiile și limbajul). Ba mai mult, și televiziunile de casă ale Partidului unic și-au schimbat stilistica.

VEZI şi: Radarul si PSD-ul

Pe 16 noiembrie am asistat la un naufragiu. Mai marii PSD-ului au crezut că mulțimea de consilieri, primari și viceprimari care au sărit în barca roșie vor însemna mai mulți oameni la vâsle, implicit o șansă mai mare la victorie. Dar, iată că finalitatea a fost alta. Cu un căpitan care probabil a plagiat planurile de navigație, cu un echipaj vulnerabil la furtuna cod penal și având vâslași mânați doar de interese de moment, barca pesedisto-uneperistă-peremistă-diaconistă nu a reușit să înfrunte, trupele de tineri și de români care au plecat în străinătate refuzând locurile de muncă propuse de Guvernul Ponta. Ca o paranteză, diferența dintre candidați a fost de aproximativ un milion de voturi, adică exact câte locuri de muncă a promis că face Victor Ponta și nu a făcut. Revenind pe mare, barca aceasta s-a scufundat, unii au înghițit apă murdară și au înțeles poate lecția, alții și-au înecat funcțiile, iar alții vor rămâne pe aceleași funcții pe care, în treacăt fie spus, le-au primit ca liberali.



Acum, lăsând metafora la o parte, sunt câteva lucruri de clarificat în urma alegerilor recent încheiate. În primul rând, beneficiile acordate de guvernul Ponta regiunii Moldova. Am văzut cu toții afișele cu „Mulțumim lui Victor Ponta că a redeschis Spitalul Darabani!”. Oare primul ministru acordă bani din propriul buzunar spitalului? Sigur că nu. Oare spitalul primește bani de la Consiliul Județean? Da. Oare spitalul a fost redeschis când încă exista USL și implicit prin efortul liberalilor? Sigur că da. Oare spitalul a fost închis de Emil Boc? Nu, a fost închis de primarul Ghiorghi Burlacu, de actualul viceprimar Relu Cricleviț și de consilierii locali de atunci, asta o știe toată lumea (În aprilie 2011, când a fost închis spitalul, nu a existat o Hotărâre de Guvern în acest sens, acest act normativ venind mult mai târziu). Nu că celelalte guvernări au făcut mai multe pentru Moldova, dar sub Victor Ponta autostrada a devenit o himeră, gară la Darabani nu va mai fi niciodată pentru că linia ferată la Săveni va fi desființată de tot, iar locurile de muncă s-au transformat în mândria de a fi român.



Contagiunea „ciumei roşii” sau despre convertirea la socialism. „Arătaţi-mi ceea ce puteţi sacrifica din viaţa voastră şi vă voi spune cu ce preţ stimaţi viaţa altora”



Dacă realizările PSD-ului au fost atât de mari în Moldova, de ce nu le-ați trecut pe materialele electorale cu liniuță și ați apelat la inepții domnilor pesediști? Primarii și consilierii roșii mai bine ar explica pe la cârciumi, de ce lipsesc investitorii și infrastructura, nu să spună că anumite teritorii românești vor intra sub stăpânire străină. De ce candidatul PSD, în vârstă de 42 de ani, a pierdut alegerile? Pentru că a sfidat tineretul, diaspora și pe cei cu bun simț care de obicei nu ieșeau la vot deoarece nu aveau pe cine pune ștampila. Un premier tânăr (candidat la preșidenție) a trimis studenții acasă la mijlocul semestrului, dar aceștia nu au plecat și au mărșăluit duminică pe străzile orașelor până după miezul nopții. A distrus educația și au politizat-o, a oprit fondurile pentru investiții în universități și pentru cercetare, a plagiat și a desființat comisiile care au arătat acest lucru. Ar fi vrut ca cei câteva sute de mii de universitari să-l voteze? A sfidat pe cei din diaspora, pe oamenii care au menținut economia românească în viață. Nu doar că nu a făcut nimeni nici un program pentru a-i aduce acasă, dar au chemat jandarmii francezi și carabinierii italieni pentru a-i bate și a-i alunga de lângă ambasade.



Oamenii au ieșit la vot și în stradă pentru că s-au săturat de abjecții, s-au săturat de corupție, s-au săturat să fie ridiculizați. Tinerii au arătat că le repugnă limbajul Antena 3 și RTV. Și-au arătat mândria de a fi români votând împotriva celor care și-au bătut joc de aceste valori. Și Biserica Ortodoxă are o datorie față de alegători. Susținând pe față barca roșie, și-a lipit imaginea de cea a lui Radu Mazăre, Viorel Hrebenciuc, Miki Șpagă, Ioan Adam și mulți alții. Iar votul de duminică ar trebui să arate preoților că valorile creștine nu sunt furtul, exuberanța, mândria, înșelătoria, defăimarea, ci iubirea aproapelui, smerenia, bunul simț, modestia. Ori acestea nu se găsesc nici la Victor Ponta, nici la Hrebenciuc, Mazăre, Andronescu sau alții. Votul de duminică, 16 noiembrie, a fost o lecție, o lecție predată de categoriile sociale total ignorate de socialiști. Tinerii și cei din diaspora au arătat că pot să-și apere valorile și bătrânii, cum frumos spunea cineva. Lecția însă este valabilă și pentru cei victorioși. Spiritul civic este tot mai prezent, iar oameni tot mai intoleranți la abuzuri. Prin urmare aveți grijă, gustul victoriei poate duce și el la naufragiu! (Alexandru D. AIOANEI)

Citiţi şi: COMENTARIUL SAPTAMANII Alegeri castigate legal. Oare si moral?




Te-ar mai putea interesa si:  Victor PontaPSDKlaus IohannisACLalegerile prezidentialeAntena 3RTV
5:03 pm , 23 Noiembrie, 2014

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare