5 darabaneni se roaga la Manastirea Petru Voda. Un „sfant al inchisorilor”, din Darabani! GALERIE FOTO & VIDEO

În caz că nu doriţi să staţi acasă la Sărbătorile Pascale, Darabaneni.ro vă recomandă un loc plin de pitoresc, credinţă şi linişte sufletească. Este vorba de Mănăstirea Petru Vodă, situată la aproximativ 150 de km de Darabani, unde în prezent slujesc cinci dărăbăneni: monahii Marchian şi Antonie, diaconul Haralambie şi ieromonahii Varsanufie şi Tihon. Stareţul Mănăstirii este Justin Pârvu. Ceea ce foarte puţini ştiu este faptul că slujitorii bisericii de aici se roagă la moaştele unui dărăbănean, un „sfânt al închisorilor” comuniste, Toader Popescu. În orice caz, călugării sunt de părere că zona oraşului Darabani este una binecuvântată, pentru că aceasta a dat aproximativ 40 de monahi după Revoluţie.

Satul Petru Vodă este localitatea natală a protosinghelului Justin Pârvu, preot cu har şi unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici din România. Aşezarea se află pe drumul naţional care leagă Târgu Neamţ de Poiana Largului, care uneşte Moldova de Ardeal. Cei 5 km de drum forestier de la DN 15 B până la Mănăstire pot fi consideraţi Golgota pentru şoferi, dar când ajungi în vârf simţi o mare victorie, drapelul naţional fiind arborat la poarta Mănăstirii. Poate fi considerat şi un drum al credinţei deoarece în apropiere se mai află mănăstirile Secu, Sihăstria şi Neamţ. Acest drum l-a parcurs şi merceologul fostului CAP din Darabani, Marcel Dobrincu, când transporta îngrăşământ de la Târgu Mureş la Darabani. Acum 20 de ani, dărăbăneanul a petrecut Paştele la Sihăstria, iar la Înălţarea Domnului a fost la Petru Vodă, când a cerut acordul lui Justin Pârvu de a veni definitiv la Mănăstire. În momentul în care stareţul l-a întrebat de când doreşte să vină la Petru Vodă, monahul Marchian ne mărturiseşte că: „Eram în stare să-l iau pe Părintele în braţe şi să fug cu el prin curte”. „Să vezi cum lucrul dracului e în casa popii. În toamnă am fost acasă  la mama şi am făcut Sf. Maslu, atunci m-am întâlnit şi cu directorul Smochină, cu contabilul şef  Mihăilă, Dumnezeu să-l ierte, şi cu ing. Nor şi cu toţi. Mi-au spus să revin la serviciu că-mi dublează salariul. Le-am replicat: Nu am ce face cu banii voştri, lăsaţi-mă în pace!” continuă Marchian.

„Nu ştiu dacă facultăţile din ziua de astăzi formează intelectuali”

Monahul originar din Darabani a fost al 12-lea călugăr venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde s-au perindat sute de călugări, în prezent fiind aici aproximativ 70. A asigurat paza de noapte, a lucrat la fân, grajduri şi albine, a fost econom şi ajutor de econom al Mănăstirii. A stat alături de stareţul Justin Pârvu până când acesta s-a mutat la centrul medical din cadrul Mănăstirii de maici Adormirea Maicii Domnului din apropiere. „M-am obişnuit cu oamenii şi mi se pare normal la ora actuală să fiu între oameni. Ştiu ce trebuie să fac pentru ei şi poate nu sunt în stare sau nu pot sau nu sunt vrednic, dar pentru oameni ce trebuie să faci? Să ne rugăm. De vorbit e uşor, putem povesti toate vieţile sfinţilor, dar trebuie să vedem şi practica. Toată această lucrare trebuie să fie luminată de practică şi experienţă” a spus Marchian. Din păcate, nu ne-am putut întâlni cu Părintele Justin, deoarece acesta era plecat la o clinică din Cluj Napoca. Am avut însă privilegiul de a vorbi ultima dată cu stareţul Mănăstirii acum doi ani.

„Să duci în spate în zilele de astăzi atâta mizerie sufletească ce este la om nu e chiar aşa uşor”

Despre Justin Pârvu Marchian spune că „are harul lui de a sta în faţa oamenilor şi pentru oameni”. S-a contrat cu stareţul Mănăstirii doar atunci când a venit vorba să meargă la Facultatea de Teologie şi să îmbrace haina preoţească. A considerat că este o responsabilitate mult prea mare pentru el. „Părintele m-a trimis la facultate, dar nu m-am dus, m-a trimis la hirotonie, nu m-am dus nici acolo. Pentru călugărie ne-am mai târguit. Nu ştiu dacă facultăţile din ziua de astăzi formează intelectuali. Nu ai hârtie la mână, dar în condiţiile actuale  cred că mai mult înveţi de unul singur decât la şcoală. Văd ce iese acum din toate facultăţile, inclusiv din cele de teologie de unde ies preoţi hirotoniţi care nu ştiu rânduiala slujbelor sau canoanele. Ştiam ce înseamnă preoţia şi duhovnicia şi să duci în spate în zilele de astăzi atâta mizerie sufletească ce este la om nu e chiar aşa uşor. Nu mi-a fost frică, am considerat că nu sunt vrednic de aşa ceva, chiar cu riscul de a mă certa cu părintele. Într-un fel spus ceartă. N-am mâncat vreo două săptămâni nici eu, nici el, atunci” a precizat Marchian.

În tot acest timp, în biserică, preotul dărăbănean Varsanufie Moga oficiază vecernia. Ieromonahul a fost înainte la Mănăstirea Pângăraţi, dar durerea pricinuită acolo de moartea fratelui său într-un tragic accident, l-a adus la Petru Vodă, după câteva luni petrecute la Muntele Athos. Dărăbănenii de aici sunt o familie duhovnicească. „Tihon îmi este nepot, mama lui este verişoara mea, iar un frate de-al meu a cununat un frate de-al lor (Moga), deci suntem rude spirituale, dar nu contează asta foarte mult” ne spune Marchian. Atât el, cât şi Tihon Bivoleanu consideră că aşezarea geografică a lăcaşului de cult nu-i apropie mai mult de Dumnezeu. Ieromonahul Tihon este foarte reţinut în ce priveşte cuvintele care se îndreaptă către pagina noastră online. „Mântuitorul a spus că nu-i proroc dispreţuit decât în patria şi în neamul lui. Omul are căderile şi ridicările lui, viaţa nu merge niciodată drept. Când zici ceva de la tine este mândrie. Temelia noastră trebuie să fie de la Sfinţii părinţi” a precizat Tihon, care a venit la Petru Vodă în 1998, dând de înţeles că a fost „o chemare de la Dumnezeu”.




„Postul trebuie să fie însoţit de fapte creştineşti, de milostenie şi rugăciune. Dacă e numai post, e doar cură de slăbire”

„Călugărul în Mănăstire se simte ca un peşte în iaz. Harul e aici. Eşti sub un acoperiş. În momentul în care ieşi pe poarta Mănăstirii e marea, oceanul” a mai spus Tihon. Şi fiul meu de 3 ani se simte foarte bine aici. După ce a primit dulciuri de la unul dintre monahi, îi întâmpină pe toţi oamenii în sutană cu apelativul: „Tu mi-ai dat bombonele?”. Nici unul dintre dărăbănenii de aici nu concepe ideea revenirii acasă. „Viaţa în Mănăstire este grea, sunt multe ispite, dar şi frumoasă. Trebuie să ştii de ce ai plecat de acasă. Ajunsesem la un moment dat să fiu nu chiar paralel, dar tangent cu biserica...Mergeam în Vinerea Patimilor şi mă spovedeam, ţineam post negru o zi şi gata. Postul trebuie să fie însoţit de fapte creştineşti, de milostenie şi rugăciune. Dacă e numai post, e doar cură de slăbire. Nu te ţine în mănăstire decât ascultarea şi rugăciunea. În momentul în care ştii de ce ai plecat de acasă, că ai plecat pentru Hristos şi pentru mântuire, chiar dacă sunt tentante unele lucruri materiale, trebuie să ne desprindem de ele, ca să mergem spre spiritualitate, pentru că acesta este scopul vieţii creştine. Nu suntem nici unul antimaterialişti, îţi trebuie o bucată de pat, o farfurie de mâncare, dar nu trebuie să primeze materialul în faţa spiritualului, pentru că atunci aluneci şi este foarte greu, mai ales dacă nu este nimeni ca să te ridice de jos”, ne-a mărturisit Marchian.



„Ştiu că l-am găsit pe Dumnezeu, şi dacă l-am găsit pe Dumnezeu am găsit totul”



Călugărul dărăbănean recunoaşte că din ce în ce mai puţini oameni aleg să se dedice vieţii monahale. „Care vin acum, vin bolnavi sufleteşte din cauza stresului, a tensiunii din zilele noastre şi din cauza erei calculatoarelor şi nebuniei acestea a tehnicii. Îi numeri pe degete câţi au venit în ultimii ani. Depinde de conştiinţa fiecăruia în ce priveşte mântuirea. 24 din 24 de ore suntem conectaţi la cerinţele oamenilor şi rânduiala lui Dumnezeu. Omul vine aici pentru că are o problemă şi nu mai are unde se duce în altă parte. Dacă şi aici găseşte oameni care nu stau în faţa lor şi care nu vorbesc cu ei, o iau razna: se duc la sectanţi, crâşme, găsesc ceva de făcut, nu e o problemă, mai greu este să facă lucruri bune”. În momentul în care l-am întrebat pe monah dacă se simte împlinit din toate punctele de vedere, răspunsul a fost unul foarte profund. „Asta rămâne la rânduiala lui Dumnezeu şi nu se poate exprima în cuvinte pentru că nu găseşti cuvinte ca să le exprimi şi chiar dacă ai încerca să le exprimi, nu ştiu dacă au deplinătatea valorii. Ştiu că l-am găsit pe Dumnezeu, şi dacă l-am găsit pe Dumnezeu am găsit totul. Chiar dacă ai lipsuri materiale, nu contează. Nu poţi să-l ai pe Dumnezeu decât prin rugăciune”.



Luăm parte şi la Slujba Privegherii de sâmbătă seara, cu adevărat impresionantă. O voce mă coboară imediat cu picioarele pe Pământ: „Domnu', domnu', bărbaţii stau în partea cealaltă. Aici stau femeile”. „Poarta-i deschisă, chilia-i deschisă, biserica-i deschisă. Nu fug de lume, dar nici nu alerg după lume. Nu sunt bucuros uneori că nu pot să fac mai mult pentru oameni. Vreu să fac mai mult, de aceea am avut şi căderile astea că m-au luat ăştia cu SMURD-ul. Material nu am cu ce să-l ajut pe om, doar cu cât am pe mine. Dacă vine cineva îi dau haina mea dacă este nevoie, dar nu am mai mult să-i dau...Suntem aproape de Dumnezeu într-o anumită măsură, dar suntem departe de Dumnezeu. Dacă iese omul din Biserică şi-l întrebi ce Evanghelie o fost, jumătatie dintre ei nu ştiu (n.r.-inclusiv subsemnatul). Dar el a fost la Biserică, e bun şi asta decât să meargă la crâşmă. Dar nu există suficientă apropiere între preoţi şi credincioşi. Preotul trebuie să fie mult mai prezent în viaţa creştinului. Treaba lor, şi oile la strungă merg câte una. Fiecare răspunde de ceea ce face”, ne-a mai spus părintele Marchian.

Călugării se închină la moaştele unui dărăbănean

Mesajul monahului pentru dărăbăneni este tot o pildă: „Dărăbănenii şi creştinii, în general, trebuie să conştientizeze că pe acest Pământ suntem ca într-o gară. Dacă nu prind trenul care trebuie, îl pierd şi apoi trebuie să iasă la ocazie şi s-ar putea să piardă mult timp. Relaţia dintre om şi Dumnezeu trebuie să fie una reală, nu fictivă. Dumnezeu cu mila” a conchis Marchian. A doua zi am făcut cunoştinţă cu părintele Teodot, care ne vorbeşte despre un „sfânt al închisorilor”originar din Darabani. Este vorba de fostul avocat Toader Popescu (căruia mulţi dintre călugări îi spun Tudor). Acesta a fost deţinut politic, fiind închis aproximativ 16 ani în închisorile comuniste. Unul dintre colegii săi de celulă a fost chiar Justin Pârvu. Toader Popescu a murit în 2006 la Iaşi, iar la cererea soţiei sale, maica Varvara, care are acum 90 de ani, a fost reînhumat la Mănăstirea Petru Vodă în toamna anului trecut. Este pomenit „sfânt al închisorilor” şi în cartea preotului Dumitru Bejan, „Bucuriile suferinţei”. Călugării susţin că moaştele lui Toader Popescu sunt tămăduitoare, iar în timpul slujbei de reînhumare a răsărit pe cer curcubeul. Se pare că Popescu a locuit în Darabani pe str. Avram Iancu, ceva mai sus de actuala clădire a Poliţiei. „E o mare cinste pentru noi ca mănăstire, pentru că el face parte dintre sfinţii Hramului nostru: Mihail şi Gavril şi toţi sfinţii care au pătimit în închisorile comuniste. Cinste este şi pentru oraşul Darabani că a dat aşa mare sfânt mucenic” ne-a spus monahul Teodot.



Despre Toader Popescu a scris şi Justin Pârvu în cartea sa, „Ne vorbeşte Părintele Justin” (vol 2): „...Ei bine, fratele Tudor a fost unul care a luptat cu tot dinadinsul, fără rezerve s-a aruncat în foc. De pildă, la Aiud, când se întâmpla o neînţelegere între administraţie şi deţinuţi, cine era la izolare, cine era la carceră? Era fratele Popescu cu încă vreo doi-trei, luând pe umerii lor suferinţa celorlalţi colegi. Dovadă că este un erou, un martir al neamului nostru este frumuseţea osemintelui lui care sunt galbene asemenea sfintelor moaşte, şi sunt aici proslăvite. De aceea, Martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc... Iar fratele Toader al nostru era mereu în ceartă cu caraliii. Când ieşeai din mină şi întrebai: Cine e la carceră? (carcera era un loc unde stăteam 48 de ore în picioare, legat cu un lanţ în jur şi nemâncat). Toader Popescu era acolo prezent! Ce gândea, aceea spunea. De aceea avem astăzi oseminte nemaipomenit de bine mirositoare. Noi mai trăim doar prin jertfa lor”. (reportaj realizat de Lucian BĂLĂUCĂ)

PS: Nu ştiu dacă popasul la Mănăstirea Petru Vodă duce la iertarea păcatelor sau te face neapărat un bun creştin. Dar ce vezi şi auzi aici te cutremură din toate încheieturile şi îţi centrifughează sufletul, mai ales când auzi îndemnul: „Bucuraţi-vă părinţilor, că aţi dat lumii un om, dar străduiţi-vă să daţi cerului un sfânt!”.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto

 

Te-ar mai putea interesa si:  darabaneni,  Manastirea Petru Voda,  Justin Parvu,  Toader Popescu,  Manastirea Adormirii Maicii Domnului

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Adauga un comentariu