Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Primarul comunei Hudești a demisionat din toate funcțiile pe care le deținea în PSD

”Primarul de șase stele al județului Botoșani”, Viorel Atomei, edilul șef al comunei Hudești, a demisionat din funcțiile pe care le deținea în conducerea PSD, nemulțumit de modul cum s-au alocat banii prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și datorită faptului că parlamentarii botoșăneni care ar trebui să facă front comun pentru județ sunt împărțiți în două tabere.
Viorel Atomei consideră că s-a făcut o mare nedreptate în momentul în care nu s-au alocat fonduri pentru școala din Baranca, care a fost serios afectată la inundații, și unde învață în 3 schimburi peste 300 de elevi, majoritatea din familii defavorizate. Viorel Atomei nu dorește să fie un exemplu pentru colegii săi din politică, care au adoptat poziții diferite în ce privește demisia sa, el vrea doar să nu-i dezamăgească pe hudeșteni. Primarul comunei Hudești va rămâne în continuare simplu membru PSD.
”Demisia mea este din funcțiile politice…Eu am început politica la Revoluția din ’89, sunt de stânga și voi rămâne de stânga….Hudeștiul a fost social-democrat, a votat PSD, o echipă care să ne ducă doleanțele noastre la Parlamentul României…Din păcate, parlamentarii din Botoșani sunt împărțiți în două echipe, nu una, și asta m-a determinat să demisionez din funcțiile politice…Eu vreau să rămân un exemplu bun pentru comunitatea mea, care mi-a dat votul” a declarat Viorel Atomei, site-ului de știri al comunei Hudești.
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Teioasa Trail a ajuns deja la cea de-a V-a ediție. 152 de concurenți din România, R. Moldova și Olanda s-au aliniat la startul competiției din acest an, cel mai mic dintre ei având doar 2 ani. Concursurile de cross 6 și 12 km, semimaraton de 20 km și Family au parcurs zonele pitorești din Teioasa, deliciul asistenței făcând competiția la care au participat cei mici. Toată lumea a fost câștigătoare la acest concurs. Cei care au urca ... continuare »

A noua dintre cele 25 de ediții ale Zilelor Nordului anunțate de către organizatori începe vineri, 12 august, în Darabani, cel mai nordic oraș din România. Programul festivalului a fost publicat azi pe www.zilelenordului.ro. Între cele peste 40 de evenimente ale ediției se numără concertul Vița de Vie, claca pentru reconstrucția celei mai vechi școli sătești de stat din Moldova, lansarea de carte și dialogul cu scriitorul Matei Vișniec, competițiile sportive din ... continuare »

Proiectul intitulat "DESTINE SCHIMBATE - cursuri IT pentru creşterea angajabilităţii tinerilor din rural din judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui" este o inițiativă menită să contribuie la reducerea decalajelor dintre oportunitățile pe care le au elevii din mediul rural și cel urban. De asemenea, unul din obiective este creșterea incluziunii tinerilor într-o piață a muncii modernă și aflată într-o dinamică permanentă. Cursurile de Testing se vor desfășura ... continuare »

Festivalul Zilele Nordului a ajuns la a noua ediție, iar organizatorii promit că în acest an seria de evenimente se va ridica la nivelul impus de edițiile anterioare. Programul festivalului respectă structura tradițională: concerte, excursii, tururi ghidate, ateliere și dezbateri, spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții și instalații, competiții sportive de Trail și MTB. La acestea se adaugă prima ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc și ... continuare »

Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »
Viitorul Darabani a câștigat Cupa României din regiunea Nord-Est, dar marele învingător este delegatul echipei, Costel Nechifor, care, surprinzător, și-a făcut apariția la meci, direct de la București. Acesta a stat pe banca dărăbănenilor o bună parte din prima repriză a meciului

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”