Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

S-a aprobat decontarea cheltuielilor privind naveta cadrelor didactice



Consilierii locali au aprobat joi, 25 octombrie, suma de bani care reprezintă contravaloarea navetei cadrelor didactice de la cele două unităţi de învăţământ de pe raza oraşului Darabani pe luna septembrie. Astfel, Liceul „Dimitrie Cantemir” a primit 1421 lei, în timp ce Şcolii Gimnaziale „Leon Dănăilă” i s-au repartizat 864 lei. „Aceşti bani se achitau o dată la 4-5 luni, dar acum aceste plăţi sperăm să se facă lunar” a precizat consilerul local Lucian Florea, care este şi directorul Şcolii Gimnaziale „Leon Dănăilă”. Şi primarul Corneliu Aroşoaie a dat de înţeles că în acest caz e lege şi nu e loc de tocmeală. „Este obligativitatea noastră de a deconta aceste cheltuieli. Nu avem ce comenta. Acesta nu este un proiect al Primăriei, ci este o Hotărâre de Guvern” a spus Aroşoaie.






6:22 pm Vineri, 26 Octombrie, 2012

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare