Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 7 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea ș... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Istoria localităţii Darabani, în date până la 1900

1546 – Este atestată documentar localitatea Darabani, sub numele de satul Căbiceni, prin Cartea lui Petru Rareş dată la Huşi Maricăi, nepoata lui Ivanco .
1547 – Este atestat documentar satul Bajura de la obârşia Podrigii, sub numele de Voicăuţi, sat care a fost mereu în componenţa comunei Darabani.
1569 – Bogdan Voevod domnul Moldovei întăreşte lui Ionaşcu Păhărnicel stăpânirea peste a 5 părţi din satul Căbiceni . Este interesant că acest document a constituit mult timp actul de atestare documentară a localităţii.
1635 – Document emis de Vasile Lupu, domnul Moldovei pentru o ocină de trei părţi din satul Căbiceni, dată unuia Pătraşcu fiul Nastei, nepotul Anuşcăi.
1663 – Document prin care a şasea parte din giumătate de sat din Căbiceni, revine cuconilor lui Costin hatmanul (adică fam. lui Miron Costin cronicarul).


1725 – În jurul acestui an, localitatea Căbiceni îşi schimbă numele în Darabani, deşi în 1726 mai apare un document dat de Mihail Racoviţă Voevod lui Nicodim Başotă Călugar, fost vistier, ca să dijmuiască moşia Căbiceni din Ţin. Dorohoi .
1752 – Este atestată doc. biserica din satul Bajura, ctitoria unuia Chiriac Negri.
1762 – Este atestată doc. Biserica din satul Teioasa, ctitoria lui I. Murguleţ .
1774 – Este făcută catagrafia localităţilor din Moldova la cererea generalului rus P.A. Rumianţev, în care apare lista primilor locuitori din Darabani I Corneşti cu 90 de case, Voicăuţi – Bajura cu 56 de case şi Teioasa cu 51 de case .
1790 – Se naşte Teodor Balş (1790 – 1867), fiul lui Constantin Balş, viitorul ctitor al târgului Darabani, al bisericii Sf. Nicolae şi al Castelului Balş .

1803 – Este dată Condica Liuzilor pe anul 1803 în care Darabanii apar cu 70 de case, Corneştii cu 50 de case, Baţura cu 70 de case şi Teioasa cu 70 de case . În jurul acestui an, satul Voicăuţi îşi schimbă numele în Bajura(Baţura).
1825 – Apare scris pe o carte laică, anume ,, De obşte Gheografie ‘’, a lui Amfilohie Hotiniul, numele Părintelui Ioan din Darabani, prima informaţie culturală, deşi mai târziu, în Castelul Balş, au fost găsite ziare de limbă franceză  datate anterior acestui an, cartea fiind tipărită la Iaşi în anul 1795 .
1833 – Este dată componenţa Ţinutul Dorohoi, din Ţinutul Prut făcând parte  Darabanii, Baţura Ghicăi, Baţura lui Balş, Corneşti, Odaia, Teioasa şi Ciorbenii.

1837 iunie 21 – Este dat la Eşi de domnitorul Mihail Sturdza, Hrisovul Gospod no. 28 de înfiinţare a Tg. Darabani cu 12 iarmaroace pe an şi zi de târg lunea.
1838 octombrie 26 - Este făcută Învoiala dintre hatmanul Teodor C. Balş şi locuitorii târgoveţi din Darabani, prin care proprietarul moşiei le dă voie să facă binale( case ) la uliţa mare şi comerţ în târg, contra unui bezmen( impozit ). Este momentul în care târgoveţii evrei încep să construiască dughene şi locuinţe din care se mai văd şi astăzi câteva în centrul oraşului .


1840 – Este sfinţită Biserica Sf. Nicolae din Darabani, ocazie cu care Teodor C. Balş ctitorul, depune un Pomelnic al familiei sale numeroase, păstrat şi astăzi .
1841 – Este înfiinţată pe moşia lui Balş, prima Şcoală de Stat din Moldova, începând cu 17 mai 1841 şi încheind cu 26 iunie 1842, Epitropia Şcoalelor trimiţând pe primul învăţător calificat pe nume Ghe. Crudu .
1850 – Pentru combaterea epidemiilor( în 1848 în Moldova fusese epidemie de holeră) este cerută înfiinţarea la Darabani a unui Spital care să funcţioneze cu medicamente procurate de la Farmacia Haynal din Botoşani.

1854 – Este înmormântat în curtea bisericii Sf. Nicolae, primul iconom protoiereu pe nume Ioan Vasilescul, mort la vârsta de 47 de ani.
1859 – Între cele 6 târguri din ţinutul Dorohoi, apare şi Darabanii, cu un număr între 1.500 – 2.000 locuitori, înaintea unor târguri cum ar fi Paşcanii de ex.
1864 –Începând cu acest an, localitatea Darabani devine comună şi făcea parte din plasa Prutul de Geos, împreuna cu cotuna Teioasa .
1865 – Din Moşia lui Teodor Balş, este făcută împroprietărirea ţăranilor din Darabani şi satele componente, în baza legii date de Alexandru Ioan Cuza. În acest an, pe raza Darabanilor apar satele Darabani, Bajura din deal, Bajura din vale, Corneşti, Teioasa şi Cotu Hârtopului, toate având 513 case şi 593 familii.
1866 – Apare lucrarea lui Ion Ionescu de la Brad intitulată ,, Agricultura Română din Judeţul Dorohoiu ‘’, în care moşia Darabani apare cu peste 6.000 de fălci (aprox. 10.000 ha), arendaş fiind Eugen Alcazu, cel care mai târziu va înfiinţa Fabrica de Postav din lână de la Huşi, el fiind prieten şi cu Al. I. Cuza. Tot în acest an sunt înfiinţaţi şi Grănicerii la Darabani, pichetul de aici având între 3 şi 14 oameni permanenţi, recrutaţi din rândul tinerilor cu stare din zonă .




1873 – Moare la Iaşi, Maria Balşiu născută Bogdan, soţia lui Teodor C. Balş.
1877 mai 21 – Are loc la Darabani revolta ţăranilor români împotriva târgoveţilor evrei, când târgul este devastat, dughenile răvăşite, ,,buntuluiala’’ neavând conotaţii antisemite, aşa cum va aprecia în 1878 chiar Titu Maiorescu. În acest an, la Darabani erau un număr de 8 sinagogi evreieşti.
1878 septembrie – Are loc la Tribunalul din Dorohoi Procesul Locuitorilor din Darabani, (a celor 70 de ţărani arestaţi în urma buntului din 1877), unul din primele mari procese colective din istoria României moderne . Procesul a avut ca protagonişti, personalităţi celebre ale vremii precum Urechia( preşedinte de instanţă ), Titu Maiorescu(avocatul evreilor), Nicolae Ionescu(deputat şi avocat), George Cimara(avocat) ş.a., proces în urma căruia ţăranii arestaţi ca participanţi la revolta din 1877 sunt achitaţi fără plata despăgubirilor civile. Însuşi poetul Mihai Eminescu va face aprecieri în presa vremii despre eveniment.


1883 – Consilierii locali aprobă înfiinţarea unei Şcoli de Meserii la Darabani.   
1885 – Smărăndiţa Cimara, fiica lui Teodor Balş, proprietara târgului Darabani, trece Primăriei Darabani, toate drepturile asupra târgului. În acest an, figurează ca existente şcoli în Darabani târg, Darabani sat, Corneşti şi Bajura .
1892 decembrie 5 – Esmeralda Cimara vinde moşia Darabani d-lor Ecaterina Golescu şi Vasile Lascăr, om politic celebru al vremii sale. 1893 august 18 – Moare la Baden Baden George Cimara, soţul Esmeraldei Cimara, fiica lui Teodor Balş, ultimii proprietari ai moşiei Darabani . 1895 – Pictorul bisericesc Nicolae Munteanu din Darabani, pictează bisericile din Invancăuţi şi Bivolul Mare(astăzi comuna Viişoara)


1897 – Doctorul Andrei Biber din Darabani, face o donaţie de 500 lei pentru premierea copiilor şcolii din localitate, fiind practic prima ,, sponsorizare ‘’ oficială făcută pentru şcoală de către o persoană fizică.
1899 – La Recensamântul General din acest an, Darabanii apar cu 4 cătune( Darabani, Corneşti, Teioasa şi Bajura) şi cu un număr de 6.706 locuitori, din care 4.192 de religie ortodoxă, 2.492 mozaici şi 42 catolici .
1900 – Se înfiinţează la Darabani un Cerc Cultural Învăţătoresc, la un număr de 9 scoli cu 12 învăţători, la iniţiativa lui Spiru Haret, Ministrul Învăţământului.(Haha Dumitru - Voicăuţi, text şi foto)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




7:07 pm Miercuri, 04 August, 2010

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Crossul Nordului, competiția la care toți participanții au fost câștigători.

Sondaj
Cum vedeți implicarea omului de afaceri Victor Mihalachi (Victor Construct) ca finanțator principal al Sănătății Darabani?

   
   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare