Matei Vișniec, la Darabani: „Cred foarte mult în destinul cultural al orașelor mici” GALERIE FOTO

Ediția din 2022 a Festivalului Zilele Nordului a găzduit un eveniment cultural de excepție. Matei Vișniec este un nume care atrage atenția la orice eveniment cultural din orașele mari și nu doar din România, iar faptul că duminică, 14 august, el și-a făcut timp să vină pentru câteva ore la Darabani, este un fapt deosebit. Nu îți este dat de prea multe ori în viață, să-l întâlnești, într-un orășel de la marginea țării, pe cel mai jucat dramaturg român contemporan.

Matei Vișniec s-a născut în 1956 la Rădăuți, și-a început cariera literară ca poet, apoi s-a remarcat ca dramaturg. În anul 1987 a emigrat la Paris. În exil a lucrat pentru scurt timp la Secția română a BBC, iar din 1990 până în 2022 a activat ca jurnalist la Radio France Internationale. Este un autor prolific, a scris poezie, dramaturgie, romane, volume de reportaje și articole de opinie. Scrie atât în franceză cât și în română. În acest an s-a pensionat de la RFI și spune că dorește să călătorească și să scrie mai mult decât a făcut-o până acum. Piesele sale au fost jucate de teatre din peste 30 de țări. În acest moment, este poate, scriitorul român cu cea mai prestigioasă carieră internațională.

Cu zâmbetul pe buze, afișând un aer deschis, cu o naturalețe aparte, Matei Vișniec nu a lăsat deloc să se vadă lumea înaltă a literaturii și culturii din care face parte. Dialogul pe care l-a avut cu Ștefan Teișanu, omul din spatele festivalului, a fost unul real, în care scriitorul nu s-a lăsat doar intervievat, ci a pus la rândul lui întrebări. Nu a fost una dintre acele întâlniri clasice, în care invitatul este gratulat, invitat să spună câteva cuvinte formale, se fac ceva poze și toată lumea este bucuroasă. Matei Vișniec a venit să stea de vorbă cu dărăbănenii la modul real, a schimbat impresii cu unii dintre cei din sală, a dat autografe, a vorbit despre el și despre cărțile sale, dar în același timp a abordat și teme precum potențialul orașelor mici, despre importanța lecturii, despre rolul oamenilor de cultură în societate, iar cel mai important fapt este că și-a arătat disponibilitatea să revină la Darabani și cu alte ocazii.

Dialogul dintre Matei Vișniec și Ștefan Teișanu a pornit de la ideea de implicare în comunitate, de la cât de multe pot schimba într-un oraș mic oamenii cu adevărat pasionați: „Eu cred foarte mult în puterea oamenilor pasionați. Fără pasiune și fără credință în cultură și în binele pe care îl aduce cultura nu se poate face nimic”. Astfel și-a început pledoaria cunoscutul scriitor. „Chiar și în zonele unde există ignoranță față de cultură, poate din lene, poate din rea-voință, oamenii pasionați pot răsturna munții, pot trezi conștiințele și pot crea un fel de vibrație, un fel de dialog prin cultură, o nouă percepție asupra a ceea ce înseamnă binele cultural. Eu cred foarte mult în destinul cultural al orașelor mici. Eu sunt din Rădăuți, unde, copil fiind, am avut parte de oameni fabuloși, care m-au îndrumat, care mi-au pus în mână cărți, care m-au învățat să fotografiez, să desenez. Omenii pasionați, care pot crea energii, mai ales în sufletul copiilor sunt foarte importanți. Acești oameni trebuie ajutați, ei valorează greutatea lor în aur. Iar a reveni de unde ai plecat, după ce ai cunoscut lumea, aș spune că este un fel de datorie morală. Orașele mici sunt locuri de creație și, uneori, se întâmplă lucruri mari din punct de vedere cultural în ele”.

Eu pledez tot timpul pentru lectură ca urgență națională permanentă

Matei Vișniec s-a arătat surprins de numărul de participanți la întâlnire și le-a mulțumit celor prezenți că au ales să participe la o discuție despre cultură în loc să facă altceva. În același timp a subliniat importanța lecturii ca mijloc esențial în educarea tinerilor pentru a gândi independent: „Cred că pentru copiii noștri este foarte important să-i învățăm să gândească cu mintea lor și mai ales să iubească lectura, cartea. Să-i ajutăm să citească tot mai mult, în această epocă în care imaginea este invadatoare. Eu pledez tot timpul pentru lectură ca urgență națională permanentă. A face un efort, pe lângă școală și alte instituții, pentru ca cei tineri să citească este absolut esențial, pentru a putea transmite o ștafetă, în așa fel încât, generația următoare să nu fie una de mutanți. Trebuie să evităm ca generația tânără să fie educată doar de industria de divertisment. Imaginea este importantă, dar cuvântul este cel care întotdeauna potențează imaginația. E foarte frumos că 50-60 de oameni au venit aici să avem această discuție. Continuați să faceți același lucru cu cei apropiați, continuați să aveți încredere în cărți, în capacitatea minții de a judeca cu proprii neuroni”.

După o scurtă discuție despre oameni, despre încredere, despre cât de important este să vezi binele din celălalt, scriitorul a pus pe tapet problema întoarcerii la locurile natale în ideea de a face ceva pentru oamenii în mijlocul cărora te-ai născut: „Trăind în Franța peste 30 de ani, scriind în franceză și în română, călătorind în toată lumea, mi-am dat seama că pot face ceva mai mult pentru România, pentru regiunea de unde am plecat, pentru Suceava. Am ajuns la această frază care mi se pare esențială și plină de încărcătură «Sensul fiecărei plecări este întoarcerea». Eu acum mă simt cu adevărat util, când vin și vă vorbesc dumneavoastră.Voi participa și la alte lansări de carte și dezbateri, continui să umblu prin România, să particip la festivaluri, să semnez cărți, să-i ascult pe cititori. Faptul că sunt aici cu dumneavoastră dă sens plecării mele. Întoarcerea dă sens celor 35 de ani de rătăciri prin lume. Românii care au reușit să facă ceva acolo unde s-au stabilit, au o datorie morală și față de locul din care au plecat”.

 

 „Un secol de ceață” – o ficțiune cu personaje reale

Provocat să vorbească și despre cartea sa cea mai recentă „Un secol de ceață”, Matei Vișniec le-a spus celor prezență că firul narativ al romanului - unul istoric, dar de ficțiune -  începe în anul 1913, când la Viena s-au aflat simultan, pentru scurt timp, atât Hitler cât și Stalin: „am scris această carte despre cele două rele majore ale secolului, nazismul și comunismul. Pe de altă parte, am scris-o și datorită experienței mele franceze unde mi s-a spus de multe ori: «Comunismul este o doctrină impecabilă doar că a fost prost aplicată». Sigur, a fost aplicată atât de prost încât a lăsat în urma ei o sută de milioane de morți și nu a funcționat în nici o țară. În această carte pornesc și de la un alt punct biografic al familiei mele. În 1949 Partidul Comunist a decis colectivizarea agriculturii. Bunicii mei s-au trezit puși pe lista de chiaburi și au fost deportați. Mama mea mi-a povestit toată viața cât de șocați au fost, ea avea atunci 14 ani, când au fost treziți la 4 dimineața și deportați în Dobrogea. După 6 luni au fost trimiși înapoi, fiind șterși de pe acea listă. Vorbesc în acest roman despre distrugerea clasei țărănești, în mod sistematic de regimul de atunci. În nici o țară comunistă din Europa de atunci nu s-a făcut o cooperativizare a agriculturii atât de brutală și totală ca în România. Au fost mii de familii deportate, capi de familii băgați în pușcării. Distrugerea clasei țărănești în acea perioadă este un fenomen care marchează România și astăzi. Este o rană care nu s-a închis, a fost distrusă legătura specială dintre țăran și pământ, o legătură ce nu s-a refăcut după 1989”.

Artistul este un perturbator profesionist de normalitate

Dialogul dintre Matei Vișniec și Ștefan Teișanu s-a încheiat cu o pledoarie a dramaturgului pe marginea problemei adepților lui «nu se poate», «nu are rost», «cui folosește» dar și despre importanța oamenilor de cultură pentru o societate sănătoasă. „Tot timpul vor exista reticențe față de propunerile venite dinspre oamenii de cultură, dinspre artiști. Artistul este un perturbator profesionist de normalitate, banalitate, paralizie, comoditate mentală. Acesta este rolul nostru, să perturbăm, să scoatem din letargie, să-i facem pe alții să gândească diferit, să trăiască noi emoții, să-și miște altfel neuronii, să rămână cu gura căscată, să se lumineze, să se indigneze, să-și schimbe concepțiile fixate în ani și ani de zile. Artiștii au această meserie, iar din cauza faptului că perturbă, uneori sunt arătați cu degetul, detestați, scuipați, au fost epoci în care au fost închiși. În anumite societăți artistul este periculos. Noi ca artiști avem acest rol și-l vom duce la capăt întotdeauna, iar societatea când evoluează o face, din când în când, dacă nu tot timpul, pentru că artiștii îi mai dau un bobârnac, o mai zguduie, o mai perturbă” a conchis Vișniec. (Alexandru D. AIOANEI)

Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini