Gheorghe Sănduleanu, dărăbăneanul care nu ştie să plângă FOTO & VIDEO

„Printre-atâtea griji, necazuri, dacă n-ar mai fi şi glume/Şi poveşti pe lumea asta, ce s-ar face biata lume?” se arată în prefaţa volumului de versuri care poartă semnătura lui Petre Dulfu, poetul care i-a deschis calea spre rimă dărăbăneanului Gheorghe Sănduleanu, despre care se spune că ar fi scris peste 300 de epigrame, iar câteva dintre ele ni le-a recitat şi nouă. Bătrânul care ne-a mărturisit că nu ştie să plângă citeşte şi tratate de medicină pentru a înţelege mai bine problemele sale de sănătate. Un personaj care pentru mulţi pare ciudat, este un fin observator al societăţii actuale şi parcă uneori râde de sărăcia noastră spirituală. El îşi trăieşte viaţa în versuri şi va împlini în 12 martie 67 de ani.

Este greu să lucrezi cu oamenii, dar mai greu este să scrii despre ei. După sărbători, l-am regăsit pe Gheorghe Sănduleanu, rătăcind printre cuvinte…încrucişate. Îl remarcasem la spectacolele organizate la Casa de Cultură „Theodor Balş”, mereu pe rândul din spate, cu fular albastru, observând şi radiografiind…oamenii. Când nu face integrame, Sănduleanu se refugiază în versurile care vorbesc despre viaţa sa amară şi a multora dintre români. Trăieşte în condiţii modeste, extrem de modeste, chiar precare, dar nu se plânge nici o clipă. Mai mult, zâmbeşte mai tot timpul şi este destul de mulţumit de pensia de 471 de lei pe care o primeşte. Cel mai greu i-a fost când a trebuit să o îngrijească până în ultimele clipe pe mama sa.

CITIŢI ŞI: UN OM ÎNTRE OAMENI „Ultimul miliţian din Poliţia Darabani”

„De ce, oare, soarta asta fu cu mine atât de crudă?

„Când flămând mă trezesc noaptea/ Amețit de crunta-mi boală/ Aprind becul cel din tindă/ Și mai caut borș prin oală/ Și în starea aceea gravă,de-amețeală și de greață/ Mă întreb: Ajung eu, oare, până mâine dimineață?/ Să mă duc cât mai degrabă la spital, să mă salvez/ Să-mi mai dea un pic de viață/ Că mă tem că decedez/ După ce-am mâncat puțin borș ce-am mai găsit prin oală/ Îmi dispare frica, greața și cu starea de-amețeală./ Și mă culc s-adorm, degeaba/ Ca s-adorm eu nu mai pot,/ Că prin cap îmi merge gândul ca cifrele prin robot./ După ce s-au dus din mine undele acelei stări,/ Încep să-mi pun în minte foarte multe întrebări./ De ce, oare, soarta asta fu cu mine atât de crudă?/ Să trăiesc în întristare, sărăcie, boală, ciumă./ Să fi mers cu carul vieții, nu hodorogit, ci lin/ Nici cu întristarea-n suflet, nici cu inima-n venin/ Însă, atunci eram credul și eu./ Dar să constatăm că soarta a decis și Dumnezeu/ S-am o inimă atât de neagră și un trai atât de greu?/ Mă împac în mine însumi, voi dormi mai bucuros/Şi zicându-mi: Asta-i soarta, orice lucru-i de prisos”



Mi-aţi spus data trecută, când ne-am întâlnit, că înainte existau mai puţine legi şi mai multă conştiinţă.

Este adevărat. Omul nici nu știa să se iscălească, era analfabet, punea degetul, dar își dădea cuvântul. Acum ai 77 de acte și nu știi care este valabil. Vedeți justiția românească actuală: „Cel ce fură miliarde, e doar un pic criticat/ Cel ce fură o găină, la trei ani e condamnat”. Nu știu, cu chestia asta spirituală, teologia. De două mii de ani se propovăduiește și lumea este tot mai rea. Cum au mai spus și alții, 74% din cercetările științifice se fac pentru a se descoperi ceva mai sofisticat pentru uciderea omului. Ori, dacă toată puterea creativă a omului era folosită  pentru bine, nu era raiul pe pământ? Omul, în primul rând, se gândește cum să facă să-l ucidă pe celălalt pentru a-i lua averea, nu se gândește cum să muncească el. Tot ce face omul este doar spre măreția lui. Tot acesta de la Ipotești (n.r.-Mihai Eminescu) mi-a spus: „Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,/ Peste toate o lopată de ţărână se depune./ Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri/ Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...” Încă nu s-a găsit omul care să conducă Terra.





Sănduleanu ne-a mai vorbit despre adevăraţii creştini, comuniştii de ieri şi de astăzi, despre Ion Iliescu care i-a făcut o impresie bună, faţă de alţi preşedinţi. Dărăbăneanul consideră că Iliescu a mai „cruţat” industria şi vede o soluţie chiar în Vadim Tudor la conducerea ţării, care ar putea stârpi corupţia de la noi.

VEZI ŞI: Povestea unui artist, profesor de matematică

„Se mai dau şi la credinţă cei ce ieri aveau mulţi draci/ Şi, cât au puterea-n mână, nu le pasă de săraci/ A avut vreun drac curajul să declare că-i creştin?/De s-ar fi opus atuncia, la atei întreg poporul,/ Mai putea să-şi făurească „opera” dictatorul?/ Ori creştinii, mulţi de astăzi, sunt din tagma satanistă/ Sunt tot dracii ce condus-au dictatura comunistă/ Ei nu vor să recunoască, că au fost comunişti cu draci/ Iar acum, când au puterea, îi sugrumă pe săraci./ Mi-a plăcut de Vadim Tudor c-a recunoscut:/ Am fost, chiar din tagma de elită, nu un oarecare-anost/ Însă, unde-mi sunt colegii, că acuma nu prea-i văd?/ Ori sunt sfinţii de putere, ce-au dus ţara la prăpăd?/ Tare rău le vine-atuncea când la lume îi divulg/ Şi îmi poartă-o ură crasă, de m-ar arde chiar pe rug/ Acel om mi-a dat tăria, să mai cred că mai sunt oameni/ Cu simţ de sinceritate şi ce vor să-i dea jos pe fameni./ Mult aş vrea ca el vreodată, să conducă România/ Chiar de-ar fi cu dictatură, să combată tâlhăria!”

„Pentru mine, cel mai important cadou este sinceritatea”



Ne cerem scuze faţă de gazda noastră pentru că am venit pe nepusă masă şi cu mâna goală. „Pentru mine, cel mai important cadou este sinceritatea. Nu-mi vine să cred că aşa o personalitate a venit la mine, în mizeria asta” a spus Sănduleanu, care ne-a mărturisit că nu poate să plângă, ca să-şi mai exteriorizeze trăirea intensă. Legat de personalitate, cred că făcea referire la consilierul local Dan Tîrniceru-Ifrim, care a promis că va finanţa publicarea unei cărţi cu epigramele dărăbăneanului. Este luna Mărţişorului, când domnişoarele din Moldova fac cadouri băieţilor, domnii dăruiesc doamnelor, iar noi toţi îi facem cadou dărăbăneanului straniu din spatele fularului albastru sinceritatea. (Lucian BĂLĂUCĂ, video: Răzvan BORDEIANU)

VIDEO