Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 7 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea ș... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

ROMEO RÎMBU și forța destinului GALERIE FOTO DE COLECȚIE

Romeo Rîmbu este muzicianul perfecționist care a plecat dintre lăutarii ce cântau pe prispa casei din Teioasa (Darabani) și a ajuns să dirijeze cele mai mari orchestre ale lumii. Profesor univ. al Facultății de Arte din Oradea, dirijor al Filarmonicii de Stat din orașul de pe malul Crișului și conducător de doctorate la Universitatea de Vest din Timișoara, Romeo Rîmbu este doctor în muzică, fiind felicitat, în 1990, chiar de Papa Ioan Paul al II-lea după un concert susținut la reședința de vară a papei, din Castel Gandolfo. Muzicianul de talie mondială a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru Darabaneni.ro, în uvertura căruia i-am făcut o vizită la Gura Humorului și mamei artistului, Eleonora Rîmbu, care în 8 Martie va împlini o vârstă venerabilă și îi urăm La mulți ani! cu această ocazie. 

”Romică a ajuns mare acum”, își începe povestea bătrâna cu privirea blajină și ochii strălucitori, care parcă iau foc când povestește cu mândrie de fiul ei, ale cărei fotografii stau înrămate pe peretele camerei sale, ca niște icoane. Eleonora Rîmbu provine dintr-o familie cu 8 copii. Mama sa, Aglaia Ifrim, originară din Bajura, se căsătorise cu un ”boieraș” din Teioasa, și familia lor a avut viață grea la colectivizare, cu comuniștii, care le-au luat pământurile, tot. În 1963, familia Rîmbu se mută împreună cu cei doi copii, Romeo și Rodica, la Dorna Candreni, urmând ca soțul să lucreze la CFR, doamna practicând și croitoria.

Probabil Romeo mai simte și astăzi sărutarea de pe frunte a mamei, la intrarea în sala de examen a Liceului de Muzică, în clasa a VI-a. Eleonora Rîmbu ne povestește acel episod: ”Am plecat cu copilul la Cluj, unde era un singur loc la Liceul de Muzică. M-am învoit o zi de la lucru'. Când am ajuns acolo, am văzut copii pregătiți, cu partituri, dar noi eram de la țară…” Pentru că Romeo a fost programat pentru a doua zi să intre în examen, mama a fost gata-gata să ceară actele conducerii liceului, pentru a reveni la Dorna Candreni, de frică să nu-și piardă serviciul. ”Dacă ești croitoreasă bună, vei lucra și în vârful dealului. Pentru muzică nu se pregătesc copiii, pentru muzică se nasc copiii. Dacă te va da afară de la serviciu, vei coase sănătoasă în continuare”, ne mărturisește Eleonora Rîmbu, dialogul pe care l-a purtat cu directorul Liceului de Muzică de la Cluj. A doua zi, Romeo a ajuns în sala de examinare. ”Dacă majoritatea copiilor intrau și ieșeau după câteva minute, al meu a intrat și…nu mai ieșea…Mă gândeam: Vai de mine, poate i s-a făcut rău băiatului”. După aproximativ o oră: ”Vai mamă, ce am pățit!? Mi-au controlat mâinile, m-au căutat în gură, m-au căutat peste tot” i-a spus copilul mamei, care așteptase cu sufletul la gură. ”A fost născut pentru muzică” își completează mama, sora muzicianului, Rodica.

Acesta a fost destinul copilului născut la Darabani, să dirijeze până acum în peste 1000 de concerte, pe patru continente, în țări precum: S.U.A., Canada, Brazilia, Japonia sau Coreea de Sud, la pupitrul unor renumite orchestre simfonice, fiind, poate, mai cunoscut în străinătate, decât în țara sa natală.   

Domnule Romeo Rîmbu, v-ați născut în Teioasa, pe malul Prutului. Care sunt primele amintiri ce vă revin în memorie, acum, când vă gândiți la anii copilăriei?

Amintirile mele despre Teioasa se leagă de vacanțele petrecute ulterior plecării noastre la Dorna Candrenilor, vacanțe în care pășteam vacile cu prietenii din sat, îmi amintesc de un pârâu destul de mâlos unde ne scăldam, îmi aduc aminte de unele locuri precum ”Ceea vale” sau  ”Patru stejări” unde ne plimbam, sau pădurile în care căutam bureți, sau participarea alături de bunici și familie la strângerea recoltei, vizionarea de filme indiene la Cămin, unde rolele erau aduse cu căruța, iar curentul electric provenea de la un generator, role care adesea se aprindeau de la căldura zgomotosului proiector, frica resimțită când mă întorceam după film spre casa bunicilor într-o beznă totală, ”Comparativa” unde ouăle erau măsurate cu un inel metalic și unde cumpărai bomboane ”de-un leu”... turtițe coapte pe plită, mămăligă tăiată cu ața, alivenci...

Ați moștenit talentul muzical de la cineva din familie?

Cu siguranță da, în principal pe linie maternă. Bunica, Aglaia Ifrim și cei opt copii ai săi erau persoane înzestrate atât cu talent muzical, dar și cu multe alte talente, care țineau de abilitatea și manualitatea meșterilor iscusiți, numai că doar eu am avut șansa să fiu primul din familie care a urmat studii muzicale.



Mama dumneavoastră ne-a povestit că încă de la trei ani nu vă putea desprinde de lăutarii care cântau pe prispa casei la nunţi.

Îmi aduc aminte și de acest episod, precum și de puternica impresie ce mi-a produs-o acea formație. Dacă acum lucrez cu profesioniști care uneori ar avea tendința către blazare, atunci m-a impresionat autenticitatea mesajului lor și energia transmisă inechivoc, deși acum sunt convins că sub aspect profesional, multe ar fi fost perfectibile. Totuși, în procesul interpretativ, tot mai plin de reguli din ce în ce mai sofisticate, cu rolul nostru de decodificatori și de transmițători ai unor trăiri încriptate de către compozitor în paginile partiturilor, fenomenul ”științificării” interpretării este un real pericol, în dauna prospețimii actului artistic.

Care erau activitățile obișnuite ale copilului Romeo Rîmbu și cum și-a descoperit talentul muzical? Ce instrument, sunet sau melodie v-a fascinat în copilărie?

Până în clasa a cincea am făcut tot ce făceau copiii de vârsta mea, deci nimic special, iar contactul cu muzica l-am avut când în Dorna Candreni a sosit profesorul Găină care a predat muzica la școală, dar și acordeonul unui grup de copii.



Mai târziu aţi cântat şi dumneavoastră la casa bunicului împreună cu Nelu sau Cristi Ifrim…

Mai curând cu fratele mamei, Milu Ifrim, de asemenea o persoană înzestrată cu mult talent muzical. De fapt, erau ”serate” în care toată lumea cânta, iar ”concertele” noastre răsunau pe toată valea. Atunci mi se părea firesc, dar acum realizez că la alte case nu se întâmpla la fel...

Ați plecat foarte repede din localitatea natală, iar apoi aţi fost admis la Liceul de Muzică din Cluj, unde era o concurenţă acerbă. Ne puteţi rememora, vă rugăm, cum a fost la examenul de intrare în liceu, care, din câte am înţeles, a inclus şi un ”examen clinic” general al copilului Romeo Rîmbu?

Plecarea la Cluj s-a datorat unei întâmplări petrecute în vacanța de după clasa a cincea, când am fost vizitat de un văr din Hunedoara care intenționa să dea admitere la Liceul de Muzică și m-a invitat și pe mine. Destinul a vrut ca el să nu fie admis... Examenul a constat de fapt în testarea aptitudinilor muzicale, iar în ceea ce privește ”examenul clinic”, el a avut scopul de a-mi repartiza instrumentul cel mai apropiat constituției psiho- fizice pe care o aveam. Acum, pot spune că profesorii au făcut alegerea potrivită, deși atunci nu știam cum arată un oboi...



Care este muzicianul ce a avut cea mai mare influență asupra artistului Romeo Rîmbu? Ce modele muzicale ați avut?

Influențele au fost multiple, deși îmi amintesc de perioada studenției, când nu eram interesat de audierea altor interpreți, pe motivul că nu doream să-mi fie alterată concepția interpretativă și pentru faptul că eu aveam ceva de spus. Deși acum ascult foarte multă muzică, totuși nu condamn atitudinea de atunci... poate pentru că acum procentul de influență este diminuat, concepțiile mele despre muzică fiind mult mai conturate.

De ce ați ales oboiul, care este legătura dumneavoastră cu acest instrument și care sunt resorturile ei? Cum ați explica semnificația sunetului de oboi? Care este rolul oboiului într-o orchestră?
 
Când spuneam despre alegerea inspirată a profesorilor, mă refeream mai cu seamă la latura spirituală a oboiului, instrumentul având o sonoritate cu totul specială, capabilă să exploreze cele mai profunde zone ale sufletului. Într-o orchestră, oboiul oferă etalonul notei ”la” după care se acordează întreg ansamblul, așa cum Bucureștiul ”dă ora exactă”...



Cum ați pregătit înregistrările pentru primul disc? Ce v-a inspirat?   



Perioada înregistrărilor corespunde cu faza în care nu eram prea deschis față de modelele exterioare... de altfel și oferta înregistrărilor existente era foarte săracă. Acum, privind retrospectiv, le consider încă reușite. De altfel, CD-urile înregistrate în anii 90 pentru Casa de discuri Olympia din Londra, au distribuție în toată lumea și beneficiază de o cronică de specialitate în care se acordă 4 și respectiv 5 stele, fiind recomandate ca înregistrări de referință a acelor autori, din tot ceea ce s-a înregistrat pe plan mondial.
 
Care este traseul de la solist-instrumentist la dirijor, când ați decis că este timpul să faceți pasul spre pupitru și baghetă?  Ce înseamnă să conduci o orchestră? Cum v-a ajutat experiența studiului oboiului în ipostaza de conducător de orchestră?
 
Traseul schimbării a fost îndelungat și a depins tot de destin, nefiind premeditat. Conjunctura ultimilor ani de dictatură a făcut ca salariile artiștilor să fie diminuate, iar directorul de atunci a hotărât să susținem circa 300 de concerte pe an, pentru elevii din tot județul, în ideea completării veniturilor. Dat fiind volumul mare al concertelor, instrumentiștii aplicau principiul rotațiilor, însă dirijorii erau în dificultate. Atunci am fost selectat să preiau unele concerte, probabil datorită prestanței și prestigiului profesional. În perioada de tranziție, toată lumea regreta ”pierderea” unui oboist care a câștigat locul întâi pe țară, în favoarea unui tânăr dirijor...



Acum, după stăpânirea profesiei de dirijor, pot afirma că, oricât de sofisticată și de rafinată ar putea fi interpretarea la un instrument, totuși ”instrumentul” dirijorului este o orchestră compusă din zeci de instrumentiști, adesea peste o sută, ansamblu compus din personalități diferite, care trebuie aduse la același numitor, ori, pe lângă complexitatea cunoașterii fiecărui instrument, dirijatul presupune și un aport psihologic și energetic deosebit, dirijorul fiind persoana care răspunde și infuențează tot ce se întâmplă pe scenă. Așadar, părăsirea instrumentului cu care m-am afirmat a fost pe deplin compensată de complexitatea profesiei de dirijor, iar satisfacțiile nu au încetat să apară, compensând nostalgiile inerente...



Între timp aţi ajuns şi la catedră. Ce e mai greu, să fii profesor sau să conduci o orchestră? Acum, cadru universitar fiind, sunteți de acord cu faptul că muzica nu se învață, ci te naști cu ea, așa cum i-au transmis mamei dumneavoastră primii profesori pe care i-ați avut la Cluj?

”Te naști cu ea”, numai că Enescu spunea că 90% este muncă, iar restul talent... Aș nuanța, în sensul că acel 10% trebuie să fie 100%, la care se adaugă încă 90%. Este enorm de multă muncă... Cu referire la profesia de dascăl, ea îmi oferă multe satisfacții, pentru că mă folosesc de cunoștințele de psihologie acumulate în activitatea dirijorală, în sensul în care metoda didactică aplicată diferă de la student la student, știut fiind faptul că instrumentul se predă individual: un profesor- un student. Un motiv suplimentar de satisfacție mi-l oferă și colaborarea cu Școala doctorală a Universității de Vest din Timișoara, unde îndrum doctoranzii în domeniul muzicii.

Îmi amintesc de unele replici ale profesorului meu de instrument de acum 40 de ani și sunt conștient de rolul extrem de important pe care îl are dascălul asupra formării unui student, totuși profesia de dirijor însumează un complex de abilități care depășește orice provocare didactică.

Dat fiind că Botoșaniul este printre puținele orașe din Moldova în care funcționează o Filarmonică, dumneavoastră considerați că acest lucru are o influență pozitivă asupra educației muzicale din zonă? Ați cântat la Botoșani? Cum vă explicați că atâția muzicieni importanți, de la George Enescu la Ciprian Porumbescu, s-au născut pe aceste plaiuri?
 
Rolul unei orchestre profesioniste este mai important pentru comunitate decât cred uneori politicienii, având scopul de a completa acea necesitate sufletească fără de care viața ar fi degradată la nivelul subzistenței intelectuale. Am dirijat de câteva ori orchestra Filarmonicii din Botoșani... Ultima dată am avut un al doilea concert și la Suceava unde, în toiul iernii, Casa de Cultură era complet neîncălzită. Solist era Gabriel Croitoru, cu vioara Guarnieri a lui Enescu...

Referitor la personalitățile născute aici, poate că acest tărâm are ceva special... în ceea ce mă privește, nu voi uita senzația de regăsire și de tihnă interioară pe care am avut-o atunci când am revenit la Teioasa după o lungă absență. Probabil că țesuturile mele au intrat în sintonie cu energia telurică a locului de baștină.



V-aţi născut la Darabani, dar aţi locuit mai mult în Dorna Candreni, apoi la Cluj și în Oradea. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acasă? Cum e publicul din zona Moldovei față de cel din Oradea sau din alte orașe din țară? V-ați simțit receptat așa cum se cuvine când ați cântat în zona natală sau sunteți mai apreciat în străinătate?
 
Conceptul de ”acasă” tinde să-și piardă din profunzime, chiar din conținut. Țin minte senzația pe care am avut-o la prima deplasare în Japonia; mă simțeam la capătul lumii. Acum, după circa 12 turnee în Asia, vreo 6 în America de Sud și de Nord, la care se adaugă multiple alte concerte în Europa, acum o deplasare în Coreea de Sud (unde am fost de vreo 10 ori) o percep ca pe un drum cu trenul la București; de fapt avionul face 11 ore, iar trenul 12...

Cu privire la public, am trăit multiple experiențe extraordinare, uneori în Italia unde, într-o biserică unde nu s-a mai cântat muzică simfonică, spectatorii au fost vrăjiți si am simțit acest lucru aproape fizic, făcându-mi-se ”pielea de găină”, în Japonia am fost uimit de exuberanța și lipsa de inhibiție cu care ovaționau sau lacrimile de fericire ale unor americani care m-au felicitat după concert...
Oradea este ceva special unde, deși dirijez de aproape 30 de ani și unde orchestra sau publicul ar putea fi eventual plictisiți de aceeași prezență, se întâmplă ca publicul să fie mai numeros la concertele pe care le dirijez, iar orchestra să aibă de obicei performanțe maxime. Cred că acest lucru este extraordinar.



Tradiția muzicală este dusă mai departe în familia d-voastră. Dacă ne puteți oferi câteva detalii. L-am văzut pe Remus, fiul dumneavostră, pe un afiș al unui spectacol de la Vancouver, un tablou din camera mamei. L-ați dirijat atunci? Pe care dintre scenele din străinătate v-ați simțit cel mai bine?

Fiul meu a terminat facultatea la Viena și acum este masterand la Amsterdam. Am cântat destul de mult împreună, inclusiv în America. Este un violonist de foarte mare nivel, care are deja câștigate multe competiții internaționale.
Fiecare concert este diferit și cu toată pregătirea prealabilă și cu toată experiența acumulată, niciodată nu se poate ști cum va fi de fapt.
Cu referire la interpretare, în afară de faptul că studiul este istovitor, există și un element de stres cauzat de faptul că acasă, după ce cânți de mii de ori un pasaj muzical, pe scenă trebuie să-l cânți doar o dată și trebuie să fie cea mai bună variantă din toate. La nivel de top, viața unui instrumentist se aseamănă cu performanța și munca unor gimnaști, dar și cu cea a unor șahiști, nivelul de concentrare necesar fiind pe deplin comparabil.

Aveţi un mesaj pentru tinerii care doresc să îmbrăţişeze o carieră muzicală?

O parte din mesajul meu este deja inclus în fraza anterioară, dar nu pot să nu adaug și faptul că această imensă muncă oferă satisfacții pe măsură.
Dacă publicul are la sfârșitul concertului o stare de spirit ameliorată, uneori chiar plecând fericiți, este un lucru excepțional, care compensează pe deplin privațiunile vieții de artist. (interviu realizat de Lucian BĂLĂUCĂ în colaborare cu Alexandru AIOANEI și Simona CHIȚAN)
 
În final, vă invităm să ascultați uvertura operei Forța destinului de Verdi, sigur, sub bagheta maestrului Romeo Rîmbu.
 


Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini. Citiți mai multe AICI despre cariera lui Romeo Rîmbu


Te-ar mai putea interesa si:  Romeo Rimbu
9:25 pm Marti, 06 Martie, 2018

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Jucăm în Liga a 3-a, dar uneori bate vântul prin tribuna Stadionului Orășenesc. Îmbucurător este faptul că din ce în ce mai mulți dărăbăneni au curajul să-i aducă și pe cei mici la meciuri, chiar dacă nu întotdeauna aici auzi cele mai frumoase cuvinte. Hai Sănătatea!

Sondaj
Cum vedeți implicarea omului de afaceri Victor Mihalachi (Victor Construct) ca finanțator principal al Sănătății Darabani?

   
   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare