Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Absolvenţii Liceului „Dimitrie Cantemir”: „Cred că suntem o generaţie care poate schimba lumea” FOTO&VIDEO

Aproximativ 200 de elevi care au absolvit clasa a a XII-a la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani au participat miercuri la festivitatea care a încununat terminarea celor mai frumoşi patru ani de studii. Şefa promoţiei de anul acesta, Smărăndiţa David, a predat „cheia succesului” colegei sale Oana Florea. Joi, elevii împreună cu profesorii lor au sărbătorit evenimentul la Restaurantul „Splendid” din  Dorohoi.

Foarte fericiţi, îmbrăcaţi în robe, elevii au păşit vizibil emoţionaţi treptele liceului şi s-au îndreptat spre Casa de Cultură „Theodor Balş”, unde miercuri, la orele 12:00, nu aveai unde să arunci un ac. Alin Prisăcariu, directorul liceului, le-a urat bun venit celor prezenţi la a 54-a festivitate de premiere a absolvenţilor, menţionând că dintre cei 194 de elevi ai liceului, doar 5 nu au reuşit până la această oră să promoveze toate materiile. Rând pe rând, diriginţii celor 8 clase de absolvenţi şi-au premiat cei mai buni elevi, fiind menţionate premiile obţinute la olimpiadele şi concursurile şcolare.



Clasa de elită a liceului a fost cea a dirigintei Marinela Prisăcariu, XII A, unde a excelat Smărăndiţa David, care a absolvit cu 10 pe linie. „Dacă Dimitrie Cantemir a fost un spirit complet, un spirit enciclopedic, Smărăndiţa demonstrează că poate să ducă mai departe această ştafetă şi este într-adevăr un elev complet” a prezentat-o pe Smărăndiţa David, profesoara de limba română, Manuela Răileanu. Eleva eminentă a mulţumit dascălilor liceului şi în special dirigintelui clasei sale, prof. Manuela Prisăcariu. În clasamentul mediilor clasei a XII-a, Smărăndiţa David a fost urmată de Adrian Bordeianu cu 9,96, iar podiumul a fost completat de Iulia David şi Oana Izdrui cu 9,87. Şefa promoţiei 2015 a Liceului Dimitrie Cantemir a predat cheia succesului colegei sale din clasa a XI-a A, Oana Florea. Fiecare clasă a avut câte un clip de prezentare, care i-a amuzat pe cei prezenţi. Prof. Constantin Ceică a glumit cu elevii săi, cărora le-a spus la început că nu le acordă diplomele de absolvire, pentru că adevăratele diplome sunt cele de promovare a examenului maturităţii, Bacalaureatul. 



„Aș dori să vă mulțumesc din suflet d-voastră, cei care ne-ați făcut să ne dezvoltăm o viziune justă despre oportunitățile noastre și despre șansele de reușită în viață: putem face orice, dacă avem suficientă voință…Suntem o clasă a contrastelor, o clasă care are un potențial extraordinar. După cum a amintit și colega mea Smărăndița, cred și eu că suntem o generație care poate schimba lumea, dar pentru aceasta trebuie să ne valorificăm darul la maximum… Le urez colegilor mei mult succes la examenul de bac, la care sper că vă vom face încă odată mândri că ne-ați îndrumat, și îmi doresc ca fiecare dintre noi să fie admis acolo unde își dorește” a spus Adrian Bordeianu la ultima oră festivă, care a avut loc joi.

Elevii împreună cu profesorii au plecat apoi la Dorohoi, unde au petrecut la Restaurantul „Splendid” din municipiul vecin. „Ne-am simţit excelent la Restaurantul Splendid, unde pălăriuţele Liceului <<Dimitrie Cantemir>> au aprins inima tortului Banchetului 2015, emanând eleganţă, tinereţe şi dând farmec unei seri de neuitat” ne-a spus poetic prof. Ionel Bichir. Emoţiile absolvenţilor cresc în continuare pentru că pe 8 iunie începe Bacalaureatul, iar apoi urmează admiterea la facultate. (L.B., foto& video R.B.)

Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini



Te-ar mai putea interesa si:  Liceul „Dimitrie Cantemir”Alin PrisacariuIonel BichirBacalaureatSmarandita DavidAdrian BordeianuMarinela Prisacariufestivitatea de absolvireRestaurantul Splendid DorohoiManuela RaileanuConstantin Ceica
2:48 pm Sambata, 30 Mai, 2015

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

La fiecare patru ani nu punem speranța în politicieni că le va fi mai bine copiilor noștri. Să fie zâmbetul acestui copil un semn bun, de data aceasta?

Sondaj
Credeți că dărăbănenii vor trăi mai bine cu Mihai-Alin Gîrbaci la conducerea Primăriei Darabani?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare