Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Au inceput inscrierile pentru sesiunea de toamna a Bacalaureatului



După ce săptămâna trecută au fost afișate rezultatele finale ale sesiunii de vară a examenului de Bacalaureat, începând de luni, 15 iulie, absolvenții care nu au reușit să obțină minim media 6 au posibilitatea să se înscrie la sesiunea din august-septembrie. Perioada de înscriere durează până pe 19 iulie.

Potrivit portalului Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani, cei care doresc să treacă din nou prin emoțiile examenului maturității au nevoie la înscriere de un dosar de plastic, copii după certificatul de naștere, cartea de identitate și certificatul de căsătorie unde este cazul. Pentru absolvenții promoțiilor anterioare este necesară și foaia matricolă.

Calendarul examinărilor, publicat de Ministerului Educației Naționale, este următorul:


19-20 august – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
19-21 august – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
20-21 august – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)
22-23 august – evaluarea competențelor digitale (proba D)
26 august – Proba scrisă la limba și literatura română (proba E a)
27 august – Proba scrisă la limba și literatura maternă (proba E b)
28 august – Proba scrisa obligatorie a profilului (proba E c)
30 august – Proba scrisă la alegere a profilului și specializării (proba E d)

Rezultatele parțiale se vor afișa pe 2 septembrie până în ora 12.00, urmând ca între orele 12.00-16.00 să fie depuse contestațiile. Acestea vor fi rezolvate în perioada 3-4 septembrie pentru ca pe 5 să fie afișate rezultatele finale.




Te-ar mai putea interesa si:  Liceul „Dimitrie Cantemir”Bacalaureat 2013
10:40 am Marti, 16 Iulie, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare