Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Şoptică „reîncărcat”: „Zero” absorbţie a fondurilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020



„Vreau să vă supun atenției o situație care este deosebit de gravă, dar pe care coaliția de guvernare încearcă să ne-o prezinte ca pe o mare realizare. Sunt aproape doi ani de când Uniunea Europeană a intrat în alt exercițiu financiar, timp în care România nu a reușit să demareze niciun proiect, să facă vreo plată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Este ”zero” absorbția fondurilor UE pentru perioada de alocare 2014-2020” se arată în introducerea declaraţiei politice susţinută de deputatul Colegiului Darabani, Costel Şoptică, în plenul Camerei Deputaţilor.

Cu toate acestea, coaliția de guvernare ne anunță că PNDR este cel mai avansat program pe care România îl derulează cu fonduri europene. De unde se poate trage concluzia că lucrurile merg foarte prost pe toate direcțiile de acțiune. Programul, chiar dacă nu a dat rezultate în agricultură, a fost foarte bun ca să servească intereselor politice ale coaliției de guvernare. A avut parte de două lansări oficiale, în prezența premierului Victor Ponta, una în mai 2014 și alta în martie 2015, când PNDR nici măcar nu fusese aprobat de Comisia Europeană. Dar era nevoie ca beneficiarii să priceapă cine le dă bani și, în consecință, unde trebuie să pună ştampila de vot.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat cu mândrie că, într-o jumătate de an, a primit peste 2.700 de cereri de finanțare prin PNDR 2014-2020, în valoare de circa 320 milioane de euro. Numai că peste 60% sunt proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, cu o valoare maximă de 50.000 de euro, ce implică unele dintre cele mai simple documentații. Dar nici așa nu s-a făcut nimic pentru promovarea proiectelor, iar beneficiarii nu au reușit să primească niciun ban. De altfel, ar fi fost imposibil să demareze vreun proiect, pentru că Ministerul Agriculturii tot modifică ghidurile de finanțate, astfel că beneficiarii nu știu cum trebuie să arate proiectele lor.



Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 ar fi trebuit să meargă fără niciun fel de probleme. România are o experiență de aproape 15 ani în derularea proiectelor în agricultură. În anul 2000, a debutat celebrul program de preaderare SAPARD, după care a urmat PNDR 2007-2013, astfel că acum nu se poate spune că nu știm cum trebuie să procedăm. De aceea, consider că întârzierile de care avem parte sunt rezultatul direct al incompetenței guvernanților. Întârzierile de acum o să ne coste foarte mult în 2020. Nu vom avea timp să terminăm proiectele, iar banii pe care ar trebui să-i primim de la Uniunea Europeană se vor pierde. Impactul asupra dezvoltării agriculturii este greu de calculat acum, dar premisele sunt dintre cele mai sumbre. Avem exemplul PNDR 2007-2013, unde proiectele au fost reziliate pe bandă rulantă de la începutul acestui an. Premierul Victor Ponta și ministrul Agriculturii Daniel Constantin au dat vina pe întârzierile de ani în demararea proiectelor și pe incapacitatea foștilor oficiali de a coordona derularea PNDR. Acum ne aflăm exact în aceeași situație.

„Partidul Național Liberal din care fac parte a atras atenția de mai multe ori asupra situației grave cu care se confruntă agricultura, tocmi din cauza lipsei capacității Guvernului, a Ministerului Agriculturii de a promova politici adecvate și de a le implementa. Și PNL va continua să facă presiuni ca lucrurile să se îndrepte, pentru că riscul ca fermierii să rămână fără banii de la Uniunea Europeană este uriaș” a conchis deputatul Şoptică.

Citiţi şi: Şoptică „loveşte” din nou: „Ipocrizia premierului Ponta şi a Guvernului pe care îl conduce este fără margini”





Te-ar mai putea interesa si:  Costel ŞopticăCamera DeputatilorUniunea EuropeanaPNDRProgramul National de Dezvoltare Rurala
11:41 am Vineri, 09 Octombrie, 2015

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare