Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

RESPECT Prof. Lucia Stoian: „Lucrurile mari se fac din cele mărunte”

 

În afara scenei luptelor politice din prezent, care de cele mai multe ori dezumanizează, Darabaneni.ro vă oferă un timeout de la zbuciumul cotidian, o discuţie la cafea cu un profesor de referinţă al învăţământului dărăbănean: Lucia Stoian. Cadrul didactic a insistat asupra faptului că povestea vieţii sale nu are nimic senzaţional. Aici s-a înşelat. Uimeşte printr-o modestie şi un bun simţ ieşite din comun. În peisajul actual, povestea ei este ca o insulă liniştită în mijlocul unei furtuni, la finalul căreia răsare curcubeul. Este o carte a vieţii în care fosta doamnă de la catedră zâmbeşte larg pe copertă, dar ale cărei pagini sunt pigmentate şi cu lacrimi, pe care le acumulează în inima sa. Vom vedea mai multe la ecografia cordului...

1972, primul descălecat în Texasul botoşănean

Sunteţi din Zvoriştea (Suceava), dar parcă nu aţi lipsit niciodată din învăţământul dărăbănean...

Am venit în Darabani prima dată în 1972, pentru a face cunoştinţă cu socrii mei, apoi am revenit la repartiţie. Eram un copil nerăbdător care a coborât mai devreme din autobuz, şi am mers pe jos până în dreptul casei părinţilor lui Victor. Prima impresie, când am trecut pe lângă căsuţele aliniate pe care le mai văzusem în filmele americane, a fost că am intrat în Texas. Când am ajuns în dreptul casei viitorilor mei socri, am văzut-o pe mama lui Victor: o femeie înaltă, subţire, foarte dreaptă, pe care am respectat-o foarte mult pentru corectitudine şi inteligenţă (Victor a făcut carte datorită ei). M-a pus să fac cozonac, dar nu mi-a ieşit. Urma să avem cununia civilă peste câteva zile.

Între timp îşi face apariţia şi soţul doamnei, cu cafeaua (Victor Stoian, foto dreapta, pe care l-am pomenit anterior).

La vară împlinesc 40 de ani de când muncesc fără simbrie în curtea acestei femei. Într-un minut îmi dă treabă cât pentru o săptămână. Noroc de comunişti, care mi-au dat serviciu, şi am apucat să mă pensionez.
Doamna râde: Chiar va crede lumea... :)

Ce impresia v-au lăsat oamenii de aici?

În general am fost primită cu căldură, sau poate că eu îi priveam pe ei cu căldură şi mi se părea că oamenii fac la fel. Feţe uneori curioase, alteori zâmbitoare, au înţeles imediat despre cine este vorba. M-am simţit apreciată de dărăbăneni, m-au tratat întotdeauna cu respect. De felul meu, pe toţi i-am considerat mai buni decât mine, dar nu pot să spun că am pătruns foarte mult în universul lor. În general, am avut de a face cu părinţii elevilor, care nu mi-au forţat niciodată mâna, m-au respectat. Chiar dacă m-am simţit călcată pe bătătură, am lăsat de la mine. Poate or fi fost şi cuvinte critice la adresa mea, dar eu nu le-am auzit. Pe de altă parte, oamenii din Zvoriştea vor ocupa întotdeauna un loc aparte în sufletul meu. Acolo este seva mea, acolo sunt acasă.

Faceţi parte din „epoca de aur” a învăţământului dărăbănean alături de d-şoara Anisie, prof. Bichir ş.a. Aţi ocupat şi funcţia de director al liceului din Darabani.

Gabriela Anisie a fost întotdeauna un sprijin pentru mine, ea fiind mai bărbătoasă. Este o fiinţă puternică, care mi-a luat de foarte multe ori apărarea. Am preluat de la ea anumite atitudini faţă de elevi. D-şoara este o femeie extraordinară, spontană, citea când omul are nevoie de ajutor. Când construiam casa m-am pomenit într-o zi cu un grup de elevi, care nu erau ai mei, trimişi de Anisie să mă ajute. Ulterior, după ce ea s-a mutat, a spus: „Nimeni nu a venit să-mi dea o mână de ajutor”. M-am simţit imediat, dar eu nu am ştiut când ea a avut nevoie. Nu am fost tupeistă, ci prea retrasă, emotivă, o mulţime de calităţi negative. Nici carieristă nu am fost, nu am avut nici „calitatea” de bârfă. Eram tânără, iar restul profesorilor erau mai în vârstă. Apoi au venit domnii Călinescu şi Bichir, iar ulterior Ceică. Directorul pe ei îi critica. În ghilimele vorbesc. Pe d-l Bejenaru l-am simţit aproape, datorită d-lui Huţanu am dat gradul, m-am perfecţionat, iar în d-na Arnăutu am găsit un bun sfătuitor. Am simţit că trebuie să ne facem datoria. Deoarece luam un salariu, îţi faci datoria cum trebuie, nu? (Nu faceţi atâtea poze! :).

D-l Pleşca a fost director până la Revoluţie, când m-au curtat şi pe mine să fiu directoare...Doamne fereşte! Nu, înainte de Revoluţie. A fost Anichitoaie şi nu ştiu ce probleme au fost...Dacă eu nu am fost cu pânditul!? Dumnezeu să-l ierte şi pe d-l Mihăescu. Venea la catedră cu chitara, şi trăgea câte o cântare...şi aşa frumos vorbea de soţia lui! Întotdeauna am respectat un bărbat care vorbeşte frumos de soţia lui. Noi participam la practica agricolă. D-l Mihăescu avea cabinetul a cărei fereastră dădea în curtea şcolii, unde se adusese sfeclă. Într-o zi, mă cheamă la el şi mă întreabă: „Nu cumva l-ai văzut pe d-l Pleşca...”El scria o reclamaţie, şi intenţiona să mă atârne şi pe mine acolo. I-am răspuns că nu am putut să văd pe după colţ. Când a văzut că-l refuz, a vorbit aşa de tare, că am fugit repede din cabinet. Pe drept cuvânt, s-o fi pretând şeful unităţii la sfecla aceea? Pleşca a fost schimbat cu Anichitoaie, pe care s-au pus alţii pe pândit. Doamne, ce poveşti se mai auzeau! Anichitoaie a stat câteva luni, şi nu am mai avut ce face şi am ajuns eu directoare. Totuşi s-au făcut multe lucruri bune în cei trei ani (‘86-’89) în care am îndeplinit această funcţie. După Revoluţie, de 5 ori s-a votat cine să fie directorul şcolii, şi eu am fost aleasă de 4 ori, dar am refuzat de fiecare dată.

„Cine vrea mai mult, plăteşte!”

Haideţi să vă spun...

În primul an de învăţământ...Nu, al doilea...Nu, al treilea... A venit o brigadă din Minister. Îl aveam elev pe Georgel Mardar, actualul judecător. La geometrie am rezolvat trei probleme, iar inspectorul mă întreabă: „Vrei să faci toată suta de probleme ? Ca să rezolvi trei probleme trebuie să ai o clasă foarte bună. O singură problemă e suficient. Cine vrea mai mult, plăteşte!”. Este singurul om pe care l-am auzit spunând aşa ceva. Am făcut atât de multe ore suplimentare, de parcă numai matematica ar fi în viaţă. Eu şi cu d-şoara Anisie, capete pătrate, am făcut pregătire pentru bacalaureat şi de la 6:00 dimineaţa. Doamne fereşte! Iar la o altă brigadă uriaşă, şcoala parcă râdea...Era atât de frumos aranjată! Toată lumea s-a implicat. Iniţial veniseră din Minister cercetaşi care au criticat buna gospodărire a şcolii, iar apoi a venit inspectorul şef  Matei, şi ne pregătisem foarte bine. Şefa grupului atât de mult m-a lăudat, nu meritam atâtea laude. Doar nu numai eu eram responsabilă, fiecare şi-a adus contribuţia. Matei a spus atunci ca nu cumva să-mi dea drumul de la conducerea şcolii. Aşa erau vremurile...

Şcoala de IERI şi de AZI



Apropo de vremuri, aţi predat şi înainte de Revoluţie, şi în prezent. Ce s-a schimbat între timp?

Dacă stau bine să socotesc, jumătate din cariera mea a fost înainte, jumătate după. Înainte se punea un accent deosebit pe învăţământ. Eram pistonaţi foarte mult: dacă avem elevi la olimpiade, de ce nu avem elevi la olimpiade?Acum se fac tot felul de hârtii în care eu nu cred deloc. Fiecare se gândeşte cum să conceapă acele hârtii ca să arate cât mai bine, dar nu se gândeşte la masa vie care este lăsată aşa, parcă prea...poate greşesc. Am fost şi acum la ore. Am văzut elevi receptivi, dar unii mai relaxaţi ca înainte. Poate de aceea învăţământul este luat acum aşa, prea uşor. Orele începeau la 8:00, dar matematica, fizica şi chimia veneu de la 7:00. Nu ştiu cât eram de obligaţi, dar făceam pregătire de la 7:00 la 8:00 şi de la 14:00 la 16:00, că la un moment dat am avut senzaţia că pic de la catedră din cauza oboselii. Sarcinile de Partid erau mult mai severe, faţă de ce se cere acum. Se punea un mare accent şi pe perfecţionarea cadrelor didactice. O dată la cinci ani erai examinat. Te asculta ca pe un student... Uitându-mă aşa, la d-voastră, l-am văzut pe Alexandru (n.r. : fiul meu).

Poate şi eu le ceream prea mult, şi îi ţineam mereu în priză, eram mai autoritară. Acum, eu ce-am văzut...Trebuie să găseşti o modalitate ca elevii să se îndrepte spre tine. Astăzi, parcă nici profesorul nu e mobilizat să pună accent pe disciplina lui. Parcă nu există motivaţie. Dacă ai bani, rezolvi tot. Înainte, în cancelarie, profesorii discutau probleme şcolii, care îi frământau, o temă la dirigenţie, cum era şi cu învăţământul acela politic. Astăzi, m-am dus, dar vă spun sincer că nu mi-a plăcut atmosfera. Poate şi din cauză că la vremea mea eram singura tânără printre cei în vârstă, acum a fost invers. Dar nu am văzut o atmosferă aşa, interesată pentru învăţământ. Fiecare, ori vorbeşte la telefon, ori îşi face un ceai, ori bârfeşte. Nu era o atmosferă prea plăcută. Poate doar aşa am nimerit eu, în rest poate că este. Am un ceas biologic, ştiu de fiecare dată când trebuie să sune clopoţelul, pun mâna pe catalog şi ies din clasă. Nu ştiu ce se întâmplă în urma mea.

Care este cea mai mare satisfacţie din cariera d-voastră?

Nu se pune problema aşa. Am avut noroc să fiu o fire foarte optimistă. La începutul anului şcolar debutam cu aşa un elan, iar la final începeam să trag pe dreapta. Când veneam o dată acasă de la şcoală, pe la Adoboaie, în loc să merg pe trotuar, am ieşit în stradă, şi a trebuit să mă rezem de gard ca să-mi revin. Se acumula foarte multă oboseală, mă consumam foarte mult. Erau satisfacţii normale, lumeşti: dacă elevii intrau în învăţământul superior, nu ca acum, cu dosare, rezultatele la olimpiade. Nu obişnuiam să stau la catedră, decât când eram foarte obosită. La sfârşitul anului şcolar, m-am aşezat la catedră, şi i-am văzut imediat pe elevi cum îşi întind gâturile spre mine. Mi-au spus: „Ne uităm cum vă stă la catedră”. Acestea sunt mulţumirile noastre mărunte. Şi astăzi, când te întâlneşti cu foştii elevi, părinţi la rândul lor, care îţi spun: „Datorită d-voastră ştiu oleacă de matematică” reprezintă o împlinire. Lucrurile mari se fac din cele mărunte.



De ce aţi optat pentru matematică? Matematicienii sunt mai rigizi, d-voastră nu vă mulaţi pe acest tipar.

Aveţi dreptate. Soţul meu spune că strig, dar de fapt el strigă. Matematica, prin natura ei, te determină să fii mai sever. În primul rând te face să fii mai corect, cu tine şi cu ceilalţi. Aşa am simţit eu. Cred că foarte mult contează mediul din care provii. Dacă acasă ai fost educat să nu minţi, să nu faci rău, să faci lucrurile cu simţ de răspundere, acest fapt te marchează pentru totdeauna. Nu am fost niciodată extraordinară la matematică, eram o elevă conştiincioasă căreia îi era ruşine de profesor să nu înveţe. În clasa a VIII-a am fost 44 de elevi, în clasa a XI-a am ajuns 24, dintre care am promovat 17, iar bacalaureatul l-au luat 4 elevi, care au mers mai departe în învăţământul superior. Copiii care picau la bacalaureat plângeau, iar eu eram uimită, nu puteam să-mi imaginez o asemenea situaţie. Când îi vedeam, fugeam la toaletă şi râdeam. Doamne fereşte, ce stare de şoc am avut, nici nu ştiu cum să-i spun. Cum să râzi de răul lor?

A treia zi, nici nu ştiu cum am ajuns în faţa comisiei. Parcă pluteam, starea negativă a celor care nu promovau examenul s-a transmis şi celorlalţi.La final, profesorul mi-a spus aşa, sictirit: „Ai răspuns de 10, dar îţi pun nota 9, pentru că în teză ai luat 8”.  Preşedinta comisiei m-a întrebat ce vreau să fac după terminarea liceului. I-am răspuns că mă duc la Institutul de trei ani de la Suceava. Ea mi-a spus, aşa de frumos, că studenţii buni au bursă şi m-a sfătuit să mă duc la Iaşi. Am venit acasă şi i-am spus tatălui meu, care nu a fost de acord iniţial, dar până la urmă a acceptat. Nu a trebuit să citesc nimic în plus şi am intrat la Iaşi cu bursă.

V-am spus să nu-mi faceţi poză!

 

A fost greu în perioada studiilor universare? D-şoara Anisie ne-a mărturisit că nimeni din generaţia ei nu a terminat sănătos facultatea, datorită condiţiilor vitrege.

Acasă la părinţii mei am avut o situaţie materială modestă, iar eu nu am emis niciodată pretenţii, întotdeauna m-am mulţumit cu ce am avut. Dacă reuşim să ne împăcăm cu ce ni se oferă, o ducem parcă mai bine. Dacă suntem prea pretenţioşi şi aspirăm la nu ştiu ce, vom fi veşnic nemulţumiţi, şi asta nu e bine. În perioada examenelor de admitere la facultate, am mâncat numai pâine cu gem, dar ulterior m-am acomodat. Cartela o împărţeam cu o colegă, iar din bursă rămâneam cu 30 lei. În timpul celor cinci ani de facultate am cheltuit 5000 de lei, părinţii mei îmi dădeau câte 1000 de lei pe an.

De la Telecomunicaţii Bucureşti... un an la Hudeşti şi apoi 36 de ani la liceul din Darabani

Eu am studiat în cadrul secţiei Maşini de Calcul a Facultăţii de Matematică, iar când am absolvit, am primit repartiţie în funcţie de medie la Telecomunicaţii Bucureşti. Am făcut practică timp de trei săptămâni în capitală, dar am terminat bolnavă, nu m-am putut acomoda cu aglomeraţia de acolo. Ulterior mi s-a oferit Tomis (Constanţa), dar am spus că e prea departe. Ce copil naiv! Hudeşti a fost localitatea cea mai apropiată de Darabani, unde exista post disponibil în învăţământ. D-l Nae Ghiorghiu de la Mileanca a spus: „Las-o bre, că e frumos la Hudeşti”. La întâlnirea de 10 ani, colegul meu, Luca Sava, care a preluat postul meu de la Telecomunicaţii Bucureşti, mi-a mărturisit: „Lucica, dacă ai şti ce ai refuzat, te-ai zgâria toată, te-ai tăvăli pe jos de necaz”.

A plâns când a acordat prima notă de 4

Eu, cu bună ştiinţă, nu cred că am făcut rău cuiva. Pe copii i-am mai supărat, nu aş fi vrut. Dacă ar fi ştiut ei cât mă doare faptul că le fac observaţie, că le cer una sau alta, cred că nu ar mai fi învăţat nici unul. În primul meu an de învăţământ la Hudeşti am avut o clasă a X-a de fete, atât de bună...Aşa învăţau copilele acelea, de dragul meu. Nu ştiu de ce, îşi cereau scuze dacă nu puteau învăţa. Mi-am propus întotdeauna să fiu corectă cu elevii, să nu fac compromisuri. Aveam o fetiţă aşa de frumuşică şi înaltă, care mi-a mai răspuns bine la oră. Eu nu m-am repezit de la început să-i notez, am tatonat terenul, iar când m-am hotârât să le pun note, eleva nu a ştiut nimic. I-am acordat nota 4. Mi s-a pus atunci un nod în gât, am întors capul să nu mă vadă, şi mi-am şters lacrimile. Atât de tare m-a durut, a fost cea mai mare greutate pentru mine.



Vai, nu pot să uit ce am păţit şi cu Dorel Aioanei, inginerul care are magazinul de Piese Auto în oraş. Eram diriginta lui Dorel. Eu îi ameninţam uneori pe elevi cu scăderea notei la purtare, şi le treceam în creion nota în catalog, dar la final le puneam la toţi 10. Dorel a participat la Cluj la faza naţională a unui concurs de meserii. Membrii comisiei i-au întrebat pe elevi dacă au avut nota scăzută la purtare. Băiatul, fiind cuminte, a răspuns afirmativ. L-au dat afară din concurs. În realitate, el nu a avut niciodată nota scăzută la purtare. Şi în ziua de astăzi îmi pare rău. Toată viaţa am fost un copil, cred că din cauză că am lucrat mult cu copiii. 

Care credeţi că au fost atuurile d-voastră la catedră?

Secretara mi-a spus o dată că am pile la director, de aceea am clasele cele mai bune. Replica mea a fost: „Şi eu care credeam că am cei mai buni elevi pentru că muncesc atât de mult”. Ideea este că elevul nu trebuie desconsiderat, nu trebuie ironizat. Contează foarte mult puterea exemplului pentru el. Pentru elev, profesorul trebuie să fie situat undeva sus. Mergeam la practica agricolă cu copiii, dar nu stăteam într-o gaşcă cu profesorii. Eram împreună cu elevii, pentru că eu pe ei îi aveam. Încercam să ne apropiem, altfel cum puteam eu să-i cunosc? Acum îmi dau seama că acea practică era chiar bună. În ziua de astăzi nu mai ai timp să cunoşti copilul. Trebuie să te faci înţeles, să-i înţelegi şi pe ei, nu poţi cunoaşte elevul doar în timpul orelor de clasă. Acum, ora de dirigenţie este ca şi cum n-ar fi.

„Pentru <<copiii satului>> poate că am făcut mai mult decât pentru ai mei”

A devenit actualul Grup Şcolar a doua d-voastră casă?

În 1973 am mers la Partid la d-l Burlacu (nr: nici o legătură cu primarul actual) ca să solicit detaşare la Darabani, apoi am mers la Inspectoratul Şcolar pentru aprobare. Am ajuns complexată la liceul din Darabani, într-un colectiv sobru, dar unde exista o atmosferă foarte frumoasă. Nici nu-i bine să fii prea suspicios. Cred că, în viaţa fiecăruia, familia trebuie să fie pe primul plan. Eu, vă spun drept, aveam grijă de familia mea, dar nu mă culcam până nu pregăteam tot pentru a doua zi la şcoală. Mă prindea şi ora 1 noaptea, când toţi ai mei dormeau. Am avut noroc că, copiii mei au fost tare mintoşi, nu a trebuit să stau aplecată foarte mult asupra lor.

Aţi construit o familie extraordinară...

Relativ...(nr: Este profund afectată. Încet, încet, toată camera se umple de durere. Am senzaţia că tavanul se va prăbuşi peste mine. Pentru cititorii noştri care nu ştiu, familia Stoian a pierdut-o pe fiica lor, Mariana, la o vârstă foarte fragedă, răpusă de o boală necruţătoare)...Rămâne atât.



Încerc să mai destind atmosfera... Ce ne puteţi spune despre pasiunile d-voastră? Se ştie că aveţi o colecţie impresionantă de goblenuri.

Nu este nimic extraordinar. Acest lucru îl poate face oricine. Mie îmi plac culorile, şi eu când veneam obosită de la şcoală făceam goblen. Acest lucru mă relaxa. Dacă nu-mi ieşea foarte bine o oră, nu eram eu foarte mulţumită, nu puteam să dorm toată noaptea. Aţi mai văzut aşa ceva? Cred că fiecare om, seara înainte de culcare, ar trebui să-şi facă un proces de conştiinţă pentru ziua respectivă. Mai fac şi acum goblen, dar mai puţin.

Tonul face muzica

Ce sfaturi le-aţi da astăzi elevilor şi profesorilor mai tineri?

În primul rând vreau să precizez că îi înţeleg pe tinerii din ziua de astăzi. Sunt mult mai inteligenţi ca cei de pe vremea mea. Nu, sunt mult mai bine informaţi! Inteligenţa poporului român se păstrează, doar că ea trebuie valorificată. Din cauza noianului mare de informaţie se ajunge la saturaţie. Ca şi memoria unui calculator, unde să mai bagi dacă nu ai unde? Elevii fac astăzi fel de fel de portofolii, le scot de pe internet, dar ei habar nu au ce scrie în acele portofolii. Şi instabilitatea zilei de mâine le dă o stare de disconfort tinerilor. Dacă nu am dori mai mult decât putem, am fi în armonie cu cei din jur. Tot vrem mai mult, şi nu este atât de bine. Eu nu prea mă uit la TV, dar am văzut, la un moment dat, cu cât dispreţ vorbea conducătorul ţării de tagma cadrelor didactice, şi mi-a produs un rău mie, care nu mai lucrez în învăţământ, dar tânărul profesor, oare cum să-şi facă el datoria? De aceea se spune că tonul face muzica. M-am întâlnit cu un coleg atunci când s-au impus acele reduceri salariale, şi mi-a spus că meditează cum să-şi facă ora cu 25% de program redus. Dacă s-ar fi explicat mai frumos necesitatea acelor măsuri de austeritate, ar fi fost mai bine. Vrând, nevrând, cei mai în vârstă devin mai conservatori, şi poate o frână în calea dezvoltării. Dacă tot şi-au ales această meserie, cadrele didactice trebuie s-o facă cu demnitate!

La despărţire, prof. Lucia Stoian a încercat să se scuze: „Îmi pare rău că aţi pierdut atâta timp cu mine”. Vă vine să credeţi aşa ceva? Conform cursului firesc al vieţii, bunicii mei au plecat la Dumnezeu, dar Darabaniul mi-a acordat privilegiul de a descoperi acestă familie, cu ajutorul căreia am aprofundat fiecare literă a cuvântului RESPECT. (Lucian BĂLĂUCĂ)

PS: La ecografie a ieşit o inimă mare





Te-ar mai putea interesa si:  Lucia StoianGheorghe PlescaDorel Aioanei
7:51 pm Miercuri, 09 Mai, 2012

32 Comentarii la “RESPECT Prof. Lucia Stoian: „Lucrurile mari se fac din cele mărunte” ”

  1. monicaaa spune:

    o doamna deosebita:*

  2. monicaaa spune:

    o doamna deosebita:*

  3. Ioan T spune:

    Multa sanatate doamnei diriginte.

  4. Pintilei Vladut spune:

    Nu am idee cum era Doamna Stoian la liceu, dar experienta a inzestrat-o cu o rabdare atat de necesara actualilor profesori. E si vina noastra,nu respectam sistemul de invatamant , nu respectam profesorii,nu avem ambitie. O sa apara si ambitia dar nu ni se da ocazia. P.S:Nu ma refer la toti elevii, ci doar la o mare categorie din care fac parte.

  5. Jar Ionut spune:

    Respect Etern pentru Doamna Stoian, una dintre marile DOAMNE ale invatamantului Darabanean, desi nu am avut-o ca profesor in scoala am facut cateva ore de pregatire cu dumneaie inainte de admiterea la facultate (tin sa multumesc in mod deosebit pt aceste ore in care impleteam matematica cu povestile pline de talc si povete) Multa Sanatate Bucurii vreau sa urez Doamnei Stoian ! MULTUMESC!

  6. M spune:

    Cred ca a fost cel mai bun,umil si respectuos profesor pe care l/am cunoscut vreodata. tot ce pot spune e RESPECT!!!

  7. Paltinisanu Andrei Gabriel spune:

    Respect doamna diriginta

  8. Scintei Adina spune:

    Un om minunat!!!! Am fost eleva dumneaei si chiar invatai ca iti era rusine sa o superi.

  9. Catalina Strajeru spune:

    Un profesor deosebit. Orele de matematica erau o placere...(poate pentru ca eram profil stiinte sociale)...si asa cum ii placea Doamnei Profesoare sa spuna...''ma mai relaxez si eu cu voi un pic''....insa nu pierdeam timpul niciodata ci mereu ne tinea ''in priza''....ma intreb mereu..daca asa se relaxa cum o fi fost la celelalte ore?? Orele doamnei erau o placere...povestioare si acea inocenta in intrebari..."Oare cum o fi aici? Ia sa vedem...eu nu stiu....ia sa vedem cum se face??" desi eram 100% siguri ca stia insa era un mod de a ne antrena in activitate. O DOAMNA din toate punctele de vedere. Cei ce au avut placerea de a fi elevii Doamnei Profesoare sunt sigura ca nu o vor uita...NICODATA

  10. stefanica ioana maria spune:

    Prea putine cuvinte de lauda sunt in dictionarul roman ptr. a mutumi Doamnei diriginte! Multa sanatate si multe bucurii alaturi de famile...

  11. gabi spune:

    Fara doar si poate una dintre cele mai insemnate profesoare pe care am avut-o in liceu...avea un dar deosebit de a ne impleti lectiile de matematica cu cate o povestioara. Nu cred ca gresesc spunand ca toti, referindu-ma la colegii mei de la profil real de acu cativa ani, am avut foarte multe de invatat de la dumneaei, ca am simtit-o mereu aproape de noi si ca desi o dezamageam suficient, stim ca isi aminteste cu placere de noi si invers. Ii doresc multa sanatate si bucurii din toata inima!

  12. danut spune:

    multa sanatate si un respect deosebit pentru d-na profesoara Stoian ,un foarte bun cadru didactic,un sfatuitor excelent . profesori mari pentru o lume asa mica

  13. Anna Turcanu (Dumitrel) spune:

    Am un mare respect pt. d-na Stoian,mi-a fost prof. de matematica si diriginta,am invatat multe lucruri frumoase de la ea,pt. care-i multumesc,am ajuns om in viata si datorita ei.Pot sa spun ca a fost,este si va ramane o MARE D-NA.Sper sa o reintalnesc(dupa zeci de ani)in luna august cand vin in vacanta.

  14. max spune:

    Portofolii făcute de profesori? Poate de elevi, a vrut să spună doamna...Că unii elevi le iau de pe Internet fără să le citească, e altă discuţie! Dar nici pe acelea nu mai au voie să le recomande profesorii ca temă, pentru că trebuie să facă părinţii cerere pentru tema penru acasă...Oare doamna profesoară a prins astfel de vremuri? Nu cred...În acei ani părinţii ştiau să ceară copiilor ceva în schimb pentru condiţiile create, nu ca acum când cei mai mulţi îi corcolesc şi-i feresc de orice obstacol, uitând că din aceste obstacole se vor forma copiii lor în viaţă...dacă luai o notă proastă, îţi luai porţia şi de la părinţi, nu ca acum , când se duc val vârtej să ceară explicaţii, că de, n-o fi copilul lor cel mai slab...Vrem note MAAAAARI, dar dacă se poate...fără niciun efort! Oare cât muncea un elev pentru un 7 sau un 8 în acele vremuri şi cu câtă satisfacţie lua astfel de note? Aşa au ajuns oameni! Munca nu mai este acum o virtute...Ne aduce microbuzul din faţa casei până la poarta şcolii, cu căştile în urechi, telefonul în mână, după prima oră mergem buluc la Cancelarie să ne învoim că avem ,,probleme importante", la final înapoi în microbuz, distracţie cât mai multă dacă se poate şi...cam asta facem la şcoală...Acasă- pe facebook şi alte prostii din astea pentru imbecilizarea în masă...Iar dacă ni se mai cere să purtăm şi uniformă...crize de nervi şi ameninţări la adresa părinţilor...Şi gură mare la profesori, că tupeul este din belşug...

  15. ASAFTEI FLORIN spune:

    UN PROFESOR DEOSEBIT UN OM DE VALOARE ,UN VECIN CARE A DAT SI DA IN CONTINUARE UN EXEMPLU DE URMAT CA OM SI PEDAGOG.

  16. Clivet (cas.Cristea) Caludia Loredana spune:

    Asa cum ne cheamna ea: „ <> poate că am făcut mai mult decât pentru ai mei” , imi da emotii foarte mari si drag de casa, mai ales ca nu am vazut-o de mult (stia ea de cand). Generatia noastra, tin eu sa precizez (XII B_ Mate-Info_2003) ca multi din noi am ajuns "oameni mari" datotita ei, da chiar Doamnei Stoian. Sunt prea multe amintiri care ne leaga, care o sa le vina randul imediat la intalnirea de 10 ani de la sfarsitul liceului. Marea pasiune <> care ne-a aratat-o si a incercat cu unii din noi sa o si prindem :) Nu pot decat sa subscriu la cele zise de Stefanica Ioana Maria (fosta colega de clasa), iar modestia de care da dovada spune multe despre caracterul uman. Vreau sa va spun ca ati facut o munca extraordinara cu mine, si daca am ajuns candva undeva sus, a fost si datorita d-voastra . Cu dumneavoastra a inceput sa imi placa scoala, felul in care predati ma fascineaza si tot ce ati facut pana acum a fost extraordinar . Cand nu intelegeam ceva, imi explicati, cand faceam greseli ma certati si ma corectat , cand purtam o discutie va uitati cu un anumit farmec la mine. Va multumesc pentru ce ati facut pana acum. Chiar daca mi-ati dat si note bune si mai putin bune, totusi vreau sa va spun ca felul in care predati e extraordinar. Cele mai frumoase ganduri de bine... Dana

  17. pentru Max spune:

    D-na profesoara a revenit cu o precizare. Aveti dreptate, acele portofolii se refereau la elevi. Am corectat. Va multumim pentru intelegere si atentia acordata. Cu consideratie, echipa Darabaneni.ro.

  18. andrei spune:

    Un cocor s-a oprit din zbor o clipă şi s-a înclinat respectuos în faţa casei şi a dat din aripi pentru a fugări insectele care murdăreau pervazul ferestrelor..., norii s-au abătut din calea razelor solare pentru a nu umbri casa sacră...

  19. lucica strajeriu spune:

  20. lucica strajeriu spune:

    mult respect pentru d-na profesoara Lucia Stoian,o femeie deosebita care a meritat si merita sa fie respectata pentu tot ce a facut pentru invatamintul din Darabani!sanatate si numai bucurii!

  21. lucica strajeriu spune:

    mult respect pentru d-na profesoara Lucia Stoian,o femeie deosebita care a meritat si merita sa fie respectata pentu tot ce a facut pentru invatamintul din Darabani!sanatate si numai bucurii!

  22. Mihaela Mihai spune:

    Doamna Stoian mi-a fost profesoara de matematica un an jumatate. Am un respect deosebit pentru aceasta doamna, si recunosc, mi-au dat lacrimile dupa ce am citit acest articol. Daca ar fi dupa mine, i-as da viata vesnica. Este o persoana extraordinara !!

  23. marius g spune:

    Pe langa certituinea ca doamna Stoian este o execelnta profesoara, imi exprim parearea ca a fost si inca este un excelent psiholog! primul meu 9 la mate doamna mi l-a trecut in catalog!Nu cred ca il meritam dar mi la dat pentru ca sa ma motiveze! Si a facut-o, pentru ca dupa aceea am inceput sa privesc cu alti ochi matematica(algebra ca geometria era SF pt mine). Chiar daca nu ne era diriginta, a facut multe ore cu noi de dirigentie! La orele noastre precum ea insasi spunea se "recrea" dupa orele facute cu elevii ei de profil! O alta amintire pe care o am din clasa doamnei profesoare e ca ne punea muzica in pauze, si ne spunea mereu copii creierul e ca un fiset cu mai multe sertare!Muzica aseaza acele sertare incat fisetul sa nu se umple niciodata! Multumesc doamna pentru ceea ce ne ati invatat si va doresc multa sanatate dumneavoastra si familiei!

  24. H. manuela spune:

    Doamna Stoian va ramane pentru mine cel mai bun profesor pe care l/am avut vreodata. Este un model de urmat atat ca si prof, cat si ca om.

  25. Simina spune:

    Ai putea oare sa o cunosti pe doamna Stoian si sa nu o iubesti?!...

  26. H. manuela spune:

    Dar ai putea s/o uiti?

  27. sorin-lulu spune:

  28. sorin_lulu spune:

    o doamna cu suflet mare mi_a fost diriginta multa sanatate la toata fam

  29. STELICA spune:

  30. catalin dasaclu spune:

    multa sanatate doamnei diriginte va multumesc ca mi ati implementat o gandire curata ptr ca sa putem razbi in viata si sa nu dam niciodata inapoi se poate spune cu adevarat ca sunteti unul din fii ORASULUI DARABANI

  31. denisia spune:

  32. Sabina spune:

    Este o doamnă profesoară şi o femeie extraordinară ! Am făcut câteva ore de matematică cu dânsă, când domnul dirginte era la spital, şi mi-a plăcut de ea. La o primă vedere era atât de sufletistă, comunicativă, receptivă, optimistă şi alte calităţi, pe lângă faptul că am înţeles tot ce a predat ! Respect :) !

  33. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare