Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Dumitru Jar, invatatorul colectionar cu nume fierbinte

Născut la Havârna în 12 februarie 1927, Dumitru Jar a decis să vină la Darabani să profeseze ca învăţător datorită soţiei care era din oraş, dar şi pentru că la acea dată, în 1956, aici existau unele facilităţi specifice vieţii urbane: electricitate, autobuz, alimentare, etc. A profesat ca învăţător la Darabani douăzeci de ani însă, ceea ce avea să-l facă celebru printre locuitorii urbei dar şi printre ţăranii din satele învecinate a fost pasiunea pentru a colecţiona artefacte arheologice şi obiecte aparţinând patrimoniului cultural românesc din nordul judeţului Botoşani.

Când pleci să iei un interviu, te gândeşti la întrebări cât mai dificile, prin care să-l faci pe intervievat să spună tot ce doreşti, mereu vrei să fii stăpân pe situaţie şi să aduci discuţia pe tărâmul tău. Însă, uneori tu devii prizonierului interlocutorului, uitând de întrebări atunci când el te poartă pe firul legendelor, printre personaje şi poveşti legate de localitatea natală. Bat la uşa învăţătorului Jar, poate cel mai ardent colecţionar de obiecte tradiţionale româneşti din zonă. Un bătrân care poartă pe umeri cei 85 de ani de viaţă iese din casa ai cărei pereţi erau acoperiţi cu iederă şi mă roagă să vorbim afară, că doar a venit primăvara. Fără să îmi ceară prea multe explicaţii legate de cine sunt şi de unde vin, îşi începe povestea în care întrebările mele îşi găsesc cu greu locul.

În timpul activităţii am colecţionat, îndemnat de curiozitate şi de frumuseţea obiectelor, mereu gândindu-mă cu ce migală erau făcute. Nu am strâns doar obiecte casnice ci şi de arheologie, unele de o fineţe extraordinară pe care am început să le împart pe categorii. Am găsit la bibliotecă o carte de arheologie, care m-a ajutat să clasific cele descoperite, dar acum sunt bătrân şi nu prea mai am putere să mă ocup.

După ce a reuşit pe baza mărturiilor orale, să demonstreze autorităţilor din anii comunismului unde a fost şcoala lui Balş, recondiţionează clădirea prin eforturi proprii şi o transformă într-un mic muzeu (foto stânga), primind cu căldură pe cei care doreau să facă o călătorie în trecut. Duminica şi zilele libere le petrecea printre exponate. Veneau foarte mulţi oameni din sat, fiind curioşi să vadă anumite unelte agricole folosite de înaintaşi. Dar cu toate acestea, timpul şi indiferenţa autorităţilor au distrus sediul primei şcoli săteşti de stat din Moldova. Revenim apoi la aventurile de prin casele şi podurile ţărăneşti unde a descoperit cele mai multe din obiectele colecţionate.

Am mers prin sate, am stat de vorbă cu oamenii, şi mă lăsau să mă uit prin case, prin poduri. Acolo am găsit multe lucruri pe care nu le mai foloseau; pentru unele dacă erau mai valoroase le dădeam ceva la schimb, dar altele mi le dădeau pentru  nimic. Am găsit obiecte folosite atât în industria casnică, de tors, de depănat, dar şi obiecte folosite în agricultură, cum ar fi fiare de plug foarte vechi.

A trăit mereu cu ideea că cei mai mulţi nu îi înţeleg pasiunea, dar microbul transmis de învăţătorul din perioada interbelică a fost mai puternic şi l-a impulsionat mereu în lupta cu indiferenţa şi răutăţile colegilor de breaslă.

Cei mai mulţi spuneau că aproape nu am minte că strâng asemenea lucruri, pentru că de cele mai multe ori erau strânse dintre gunoaie. Se uitau la mine şi cred că-şi spuneau că acesta oleacă mai are şi înnebunește. Dar mie nu îmi păsa de lucrul acesta, mergeam pe câmp şi căutam în locuri unde ştiam că sunt zone cu obiecte arheologice iar cei mai mulţi care mă vedeau pe dealuri umblând după cioburi mă credeau sărit de pe fix. Nu toţi apreciază şi nici nu înţeleg toţi. Unii dintre cei care veneau şi le arătam obiectele, şi le explicam la ce foloseau, nu erau foarte convinşi că piesa respectivă a avut o aşa întrebuinţare. Ca să poţi înţelege ceva de la un muzeu trebuie să ai o cultură generală şi o cultură muzeală. Altfel, ce vezi acolo nu îţi va spune nimic. Cei mai mulţi vin doar din curiozitate la un muzeu, fără a avea nivelul de educaţie necesar.

A lucrat peste 30 de ani în învăţământ, şi a venit la Darabani după ce s-a căsătorit, ştiind că la Darabani era o alimentară, un autobuz care circula, uzina electrică. Activitatea de colecţionar nu a început-o la Darabani, ci la Horodiştea, unde a profesat un timp şi a început să se intereseze pe la ţărani de obiecte pe care nu le mai foloseau. Un ţăran care i-a adus un topor de silex l-a impulsionat să caute în zonele indicate şi alte piese, pentru ca apoi cărţile de arheologie găsite în biblioteca oraşului să-l ajute să le identifice şi să le clasifice. Obiectele pe care le-a adunat la Horodiştea le-a lăsat acolo, nu le-a luat cu el. Ajuns la Darabani, tot un ţăran care i-a adus nişte cioburi de ceramică l-a determinat să-şi reia activitatea de căutător şi depozitar de artefacte.

Şi uite aşa, am început eu din nou să adun. Aici sunt foarte multe aşezări din antichitate, din perioada feudală; chiar denumirile locurilor din zonă vorbesc despre asta. Erau oameni care vroiau şi bani, le dădeam cât vroiau, nu mă uitam. Atunci îmi permiteam şi să colecţionez şi să merg cu familia în concediu în fiecare an.

Pentru că a refuzat să colaboreze cu Muzeul Judeţean Botoşani şi nu le-a furnizat piesele pe care ei le-au cerut, a fost ameninţat de mai marii judeţului că i se vor confisca obiectele.



A venit în control şi cu gândul de a mă pedepsi, Iulian Antonescu. Eu l-am invitat să meargă să vadă colecţia şi când am început să-i vorbesc, s-a arătat foarte încântat lăsând în cartea de onoare următorul mesaj: „Colegul nostru cu neastâmpărat şi fierbinte nume s-a dovedit a fi jar nestins pe altarul istoriei”. Cei de la Muzeul Judeţean, care îmi puneau piedici, s-au dus şi au săpat într-un loc, dar nu au găsit nimic. Au venit după asta la mine şi le-am dat nişte piese de ceramică pentru a-şi putea justifica munca.

La întrebarea de unde provine microbul acesta, al colecţionării obiectelor tradiţionale, m-a dus cu povestea la şcoala interbelică şi la învăţătorul din sat, care împreună cu elevii au amenajat un parc în curtea şcolii, au construit o troiţă şi s-au îngrijit de monumentele ridicate în memoria eroilor din Războiul de Independenţă şi din Primul Război Mondial. Regimul comunist a venit ca un tăvălug care a încercat să şteargă acest sentiment, dar pasiunea pentru colecţii şi pentru expoziţii a rămas neştirbită, ieşind la iveală chiar şi în timpul stagiului militar.

Aveam grad de caporal, dar pentru că eram locţiitor politic aveam funcţie de căpitan, toţi mă ascultau şi executau ce le ordonam eu. Aveam o hală mare neamenajată, am dat ordine şi au văruit-o, am pus mese şi am expus fel de fel de armament din cele mai vechi timpuri. Eu am fost trimis la depozitul de armament de la Târgovişte şi acolo am găsit diferite arme, de la pistoale ale haiducilor la arme turceşti şi multe altele. Le-am luat, le-am curăţat şi apoi etichetat; eu nu mă pricepeam, dar i-am pus pe maiştrii militari să facă lucrul acesta. Veneau ofiţeri şi admirau expoziţia, care a rămas toată acolo; nu am luat nimic, pentru că aşa cum spunea profesorul Iulian Antonescu, obiectele au valoare în locurile de unde sunt.

Nu doar piesele etnografice l-au pasionat pe Dumitru Jar, nu de puţine ori mergea pe malurile apelor curgătoare, în special la Prut pentru a descoperi unelte de silex sau oase de mamut, şi nu o dată curiozitatea i-a fost răsplătită.

De multe ori mergeam la Prut când era apa foarte mică şi se mai vedeau resturi de stâlpi, dovadă că în trecut acolo au existat poduri. În aceste zone am găsit chiar şi oase de oameni, probabil mărturii ale unor lupte.

Această acribie şi pasiune l-au făcut celebru pe învăţătorul care cumpăra prosoapele ţărăncilor venite la târg la Darabani. Bătrânul vorbeşte simplu, dar profund, despre o lume a satului în care sărbătorile, posturile şi tradiţiile erau păstrate cu sfinţenie. El a adunat piesele unui puzzle pentru a reconstrui un mic univers rural, care să ne poarte spre timpuri de mult apuse. Vârsta şi indiferenţa multora i-au adus resemnarea. Imaginea cu obiectele expuse în vitrine, cu etichete care să vorbească despre originea şi întrebuinţarea lor este pentru învăţătorul din Darabani o utopie, iar dezamăgirea omului care o viaţă a adunat un tezaur, devine tot mai evidentă.

Sărăcia înjoseşte şi prosteşte, te face să vezi în faţa ochilor doar mâncare şi îmbrăcăminte.

Nimeni nu l-a sprijinit după 1989 să valorifice cele adunate într-o expoziţie permanentă, ba mai mult, autorităţile locale au grăbit dărâmarea clădirii unde a funcţionat şcoala lui Balş. Acum obiectele stau unele peste altele iar timpul, praful şi rugina le distrug încet, dar sigur. Doniţe de lapte din lemn, farfurii tradiţionale, fructiere boiereşti, scoarţe, săbii şi pumnale, iatagane turceşti, unelte din silex, obiecte casnice, tablouri şi lăzi de zestre pictate, cărţi scrise în idiş, toate acestea adunate de un singur om, stau depozitate în două camere din Casa Balş, fără ca cineva până acum să se fie interesat de ele în mod serios.

Artefacte de o valoare imensă, cărţi şi ziare interbelice, care vorbesc despre bogăţia spirituală şi materială a localnicilor de pe aceste plaiuri sunt distruse zi de zi de indiferenţa noastră. Discuţia cu bătrânul Jar se termină pe un ton foarte trist. Mă despart de învăţător cu promisiunea de a reveni, ies pe poarta casei cu iederă lăsând în spate un om dezamăgit de oameni, de timpuri, de autorităţi, de intelectuali. După ce am mers şi am făcut poze la obiectele înghesuite şi prăfuite mi-a pus o întrebare la care nu am ştiut ce să-i răspund: Ei domnule, acum spune, am fost eu om întreg la minte?  (Alexandru D. Aioanei)

P.S.: Acest articol doreşte să tragă un semnal de alarmă. O colecţie impresionantă de artefacte, de o valoare inestimabilă se va pierde odată ce omul care s-a ostenit pentru a le aduna nu va mai fi printre noi. De data aceasta trebuie să facem un efort pentru a ne depăşi condiţia. Dacă un singur jar a mai rămas nestins în sufletul nostru trebuie să facem totul pentru a SALVA COLECŢIA JAR, printre puţinele lucruri de valoare pe care le mai avem!

Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto

Citiţi pe aceeaşi temă:
Prof. Gabriela Anisie: „Sa fiti OAMENI!” GALERIE FOTO





7:36 pm Sambata, 14 Aprilie, 2012

7 Comentarii la “Dumitru Jar, invatatorul colectionar cu nume fierbinte”

  1. Jar Ionut spune:

    Oare va ma straluci vreodata colectia si munca bunicului meu?.. cine stie.. oricum inainte de a fi colectionar este un mare OM, care si-a scris numele in istoria zonei prin zecile de generatii carora le-a aratat taina cititului si scrisului... multi din parintii si bunicii celor ce citesc aceste randuri i-au fost elevi , si cuvinte frumoase sunt pastrate in sufletele lor despre cel care acum sta la soare pe prispa casei acoperite de iedera... mai des are trebui sa plecam urechea la povestile ce cresc langa noi. Multumesc pt articolul deosebit.

  2. fost elev spune:

    Cu totul de acord cu Ionut. Este un mare OM a fost un dascal deosebit, eu fiind elev in ultima clasa pe care a dascalit-o inainte de pensie. Am fost privilegiat si datorita faptului ca in acei ani exista si cladirea fostei scoli in care domnul Jar tinea toate piesele. Un mic muzeu. Sa-i dea Dumnezeu sanatate si sa-si vada munca la loc de cinste.

  3. cocris iluta spune:

    frumoasa si utila(pentru urmasi) pasiunea d-lui Jar! Nu sunt foarte sigur ca utilizarea termenului artefact este corecta!? Succese in continuare!

  4. cristi spune:

    am fost de o schioapa cand am pasit in casuta firava din spatele spitalului, am vazut obiecte pe care dom. invatator Jar ni le prezenta ca fiind ceva ce ne leaga de acele meleaguri, dar in prezent se gasesc multi , ce habar nu au localitatea de resedinta de judet,, din pacate sunt si printre ce i ce au un cuvant de spus atunci cand nu trebuie,,respect dom. invatator Jar

  5. lucian spune:

    O viaţă de om pusă în slujba educaţiei şi a culturii. Domnul Jar merită toată gratitudinea, din partea întregii comunităţi. Să sperăm că autorităţile locale vor lua măsuri ca izvoarele istorice aparţinând domnului învăţător să nu se piardă şi vor întemeia un muzeu.

  6. Adrian spune:

    Un interviu document care pur şi simplu te lasă mut de uimire. Un om care toată viaţa sa şi-a dedicat-o pasiunii sale de colecţonar, un om care a adunat fiecare lucru cu migală şi care se vede pus, la 85 de ani, în postura de a nu şti ce se va alege cu nepreţuita sa comoară. Felicitări domnule Jar pentru micul muzeu pe care l-aţi adunat de-a lungul vieţii şi sunt absolut convins că băieţii minunaţi de la darabaneni.ro vor găsi o soluţie pentru a salva "COLECŢIA JAR". Eu unul personal mă ofer voluntar şi dacă pot ajuta cu ceva în această campanie, o voi face cu deosebită plăcere. Mulţumesc frumos!

  7. camelia boda spune:

    acolo, in casuta din spatele spitalului am vazut tablita de scris,condei,bancute...cine nu'si cunoaste istoria si nu stie cine e traieste in zadar. respecte pentru d-nul jar, ani multi cu sanatate!

  8. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare