Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 7 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea ș... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Dorel Aioanei: „Viata reprezinta suma alegerilor pe care le faci”



Un matematician din Eşanca a visat să ajungă fotbalist, dar a devenit inginer şi a înfiinţat împreună cu asociatul său firma REC. Numele butonului de înregistrare de la casetofon a devenit între timp un brand în judeţul Botoşani. Dărăbăneanul provenit dintr-o familie cu şapte copii, se consideră mai degrabă un truditor decât un om de afaceri. „Dacă vreţi pe cineva care ar avea ceva cu adevărat de spus vi-l recomand pe Liviu Huţanu” ne-a spus interlocutorul nostru când i-am propus un interviu pentru Darabaneni.ro. Foarte modest, Dorel Aioanei ne dezvăluie secretul succesului său, care de fapt nu e nici un secret. Este vorba de multă muncă, pe care a aprofundat-o de la prof. Lucia Stoian, „a doua sa mamă”. Aioanei este dărăbăneanul care ar putea ocupa pe bună dreptate un fotoliu în loja oamenilor de afaceri botoşăneni.

Inginerul ne descrie perioada studiilor şi trecerea sa la mediul privat sufocat de birocraţie.

M-am născut la Darabani în 20.04.1965, dar eu sunt din Eşanca, un sătuc cu 100 de case. Provin dintr-un mediu în care mulţi se opreau destul de repede. Acasă aveam şi alte preocupări în afară de învăţătură: munca câmpului, animalele. Elevii de la Eşanca erau consideraţi proştii şcolii. După ce am terminat clasele primare, un grup de oameni cu carte din Darabani au decis înfiinţarea unei clase cu elevii cei mai buni din zonă. Această iniţiativă i-a aparţinut prof. Huţanu, dr. Albert şi familiei Alungulesei (el era asistent medical, iar ea contabilă şefă la Cooperaţie). Destinul a făcut să ajung şi eu în acea clasă din care mai făceau parte Camelia Moga, Vanda Ionel, Romică Neghină sau Stela Burlacu (actuală Cracană). Viaţa reprezintă suma alegerilor pe care le faci în decursul ei. Din când în când alegi: o iei la stânga, la dreapta sau în faţă. În funcţie de ce direcţie alegi, îţi formezi destinul

Lucia Stoian, „a doua mamă”, prof.  Huţanu, „un aristocrat pur sânge”, pe Bivoleanu l-ar bate

Clasa respectivă a fost luată de prof. Bivoleanu, un om pe care tot timpul mi-am dorit să-l bat când cresc mare, de cea mai joasă speţă. Am luat bătaie de la Bivoleanu cât n-am luat de la mama şi tata, şi niciodată nu am ştiut pentru ce. Îmi cerea să-i aduc miere, să-i fac treabă acasă, iar a doua zi mă bătea. Din fericire am făcut matematica cu d-na Mihai, care m-a influenţat mult în acea perioadă. La prima teză la matematică doar eu şi Iulia Alungulesei am luat nota maximă. Atunci am devenit şi eu „cineva” în şcoală. La liceu s-a mers pe acelaşi principiu, şi s-a format o clasă al cărei diriginte urma să fie prof. Huţanu, dar el a luat o decizie înţeleaptă şi a făcut rocada cu d-na Stoian, deoarece urma să-i aibă în clasa sa pe cei doi copii ai săi: Liviu şi Iustina.

Lucia Stoian (foto dreapta) a fost, şi cred că este, o femeie foarte muncitoare şi corectă, care nu aştepta imediat răsplata muncii sale. Poate mulţumirea simplă şi sinceră, nu altceva. Ea a reprezentat pentru mine un exemplu din toate punctele de vedere. Dacă o dată nu ştiam la matematică, două zile eram apoi supărat. A fost a doua mamă pentru mine. Poate-i drept, poate-i strâmb, într-o vreme sufeream mai mult pentru ea decât pentru mama. Când munceşti mult e normal să-i ceri şi celui de lângă tine să facă la fel. Mulţi nu înţeleg acest lucru. Şi d-na Bejinaru preda foarte bine. Am fost bun la matematică, poate cel mai bun, dar niciodată nu am ştiut dacă am fost sau nu mai bun decât colegul meu, Costică Lupuşoru (fratele său, Gheorghe Lupuşoru, este profesor de matematică la Conceşti).

Ciobanu l-a „îngheţat în timpul orei

Şi d-na Bejinaru preda foarte bine, iar Dinu Apărăştii era un profesor pasionat. Chirica Puşcaşu era mult mai valoros ca sportiv, ca intelect, dar Apărăştii muncea mai mult. Nicolae Huţanu era un aristocrat pur sânge, fin tare. Era din altă lume. Spunea bancuri frumoase, fine. Vorbea extrem de frumos, avea metaforă. În schimb, Ciobanu a predat în patru ani de zile o singură lecţie la Zoologie, Reproducerea, dar a fost singurul profesor care a avut rezultate la olimpiada naţională cu elevul său foarte bun, Liviu Huţanu, în prezent profesor de biologie la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani. În pauza dinaintea unei ore de biologie mi-am pregătit o fiţuică cu ideile principale ale lecţiei pentru că ştiam că vom da lucrare. Era într-o iarnă foarte geroasă. Scriam pe o masă de sticlă cu fiţuica ascunsă sub palma lipită de masă. Ciobanu m-a simţit că eu copiez. A stat lângă mine aproape toată ora. A plecat doar cu un minut înainte să se sune. Mi-a îngheţat mâna pe sticlă. Am dat foaia goală, după ce mă rugasem toată ora la Dumnezeu să plece de lângă mine ca să pot mişca mâna. Liceul a fost perioada care m-a marcat cel mai mult, care a contribuit decisiv la educaţia mea. Atunci se făcea carte cu adevărat

Pasiunile adolescenţei: fotbalul şi...fotbalul



Când eram copil mi-am dorit foarte mult să ajung fotbalist. Jucam fotbal binişor. În clasa a XII-a am jucat la echipa de fotbal a oraşului, Sănătatea Darabani. Evoluam mai mult la juniori. Atunci nici nu aveai alte posibilităţi. Venea multă lume la meciuri, iar la finalul partidelor foarte mulţi doreau să-mi dea de băut, dar atunci nici nu gustam. Mergeam doar la meciuri. Practic, nu am participat niciodată la antrenamente. La acea vreme aveam trei fraţi la Timişoara. Ei au participat la o şedinţă de familie şi au hotărât să-l ia pe fratele meu mai mic cu ei la Timişoara. Ciprian era cu doi ani mai mic decât mine, dar era mai înalt şi mai talentat. A jucat la UMT şi ulterior a antrenat echipa timişoreană care a jucat şi în liga I în sezonul 2001-2002. Între anii 1985 şi 1995 nu exista nici un jucător de valoarea lui în Darabani. Nu exagerez dacă spun că atunci când avea 18 ani nu erau 20 de jucători în România care să şuteze ca el. Tiberiu Lajos l-a accidentat la un meci, a făcut peritonită şi a umblat apoi prin spitale aproape doi ani de zile. A avut probleme şi cu coloana şi s-a lăsat destul de devreme de fotbal, pe la 28 de ani. Fără discuţie, fraţii mei au ales bine atunci. Au considerat că eu am mai multe şanse pe altă linie. Aşa-i în viaţă: mulţi veniţi, puţini aleşi.

A dat catedra pe inginerie, ajungând şef de promoţie

Prin clasele a XI-a şi a XII-a mă gândeam încotro apuc eu. Aveam şanse la matematică sau la inginerie, dar mi-ar fi plăcut să fiu profesor de sport. Atunci exista IEFS doar la Bucureşti şi era foarte greu de intrat. Nu se intra cu bani la facultate, dar la Sport erau admişi doar campionii europeni şi olimpici, foarte rar muritorii de rând. Baremurile erau foarte ridicate la probele sportive şi intrau doar sportivii de performanţă. Mi-am dat seama că nu am nici o şansă la IEFS şi rămânea să aleg între matematică şi inginerie. Tot fraţii mei au avut ultimul cuvânt şi în acest caz. Ei mi-au spus că dacă voi opta pentru matematică, în cel mai bun caz voi ajunge profesor într-un oraş ca Darabaniul, dar cel mai probabil voi fi profesor la ţară. M-au sfătuit să aleg ingineria pentru că voi ajunge să lucrez într-o fabrică. Majoritatea fabricilor fiind în oraşe, voi avea şansa să am o viaţă mai bună. Şi a mai fost un lucru. În ultimul an de liceu, d-na Stoian a lipsit de la câteva ore datorită unor probleme în familie şi m-a trimis pe mine să ţin ora la clasa a X-a. Atunci m-am convins că nu am răbdarea necesară să fiu profesor. Mă enervam repede pe cei care nu pricepeau că unu şi cu unu fac doi. Astfel, am dat examen de admitere la TCM la Galaţi şi am intrat din prima. Eu de când am început liceul şi până l-am terminat trei elevi au intrat la facultate din prima, şi aceia din generaţia mea.

Am dus-o bine în facultate. Locuiam la fratele meu Titi, la Galaţi. Atunci cel mai greu era cu mâncarea, dar cumnata mea era gestionară la un abator din Şendreni, lângă Galaţi, şi a fost bine. Aşa erau vremurile. Am fost şef de promoţie în primul an de facultate. Dacă am fost cel mai bun s-a întâmplat pentru că am muncit cel mai mult, mult mai mult decât cel de pe locul doi. Apoi m-am mutat la cămin, şi în anul patru am avut o restanţă pentru că eram „îndrăgostit”. Dacă aveai media peste 6,5 primeai bursă integrală doi, care însemna plata căminului, a mesei şi 30 de lei de buzunar. La integrală unu primeai 100 de lei, dacă aveai peste 8,5. Eu am avut întotdeauna media peste 9. După terminarea facultăţii, prin repartiţie guvernamentală am ajuns inginer la Focşani. Primeam delegaţii destul de des la Botoşani. Aveam treabă sau îmi făceam treabă la Botoşani. S-a organizat apoi un concurs la IMAIA Botoşani. Postul era destinat cuiva, dar eu am luat o notă mai mare şi apoi s-au făcut două posturi.

În 1995 înfiinţează REC împreună cu Costică Botez





Nu mă descurcam cu banii în 1995 şi am hotărât cu Costică Botez, a cărei soacră era verişoară cu mine, să înfiinţăm REC, după numele butonului de înregistrare de la casetofoane. Asociatul meu este pasionat de electronică. El avusese croitorie, eu făcusem haiduceală, vindeam diverse produse prin pieţe. Am început să comercializăm casetofoane, pixuri şi alte mărunţişuri, apoi piese pentru automobilele Dacia. Naşul meu avea un en gros de piese auto în Bucureşti şi am beneficiat de facilitatea de a cumpăra marfa şi a o achita peste o săptămână. Prima dată am vândut un pumn de piese, apoi un sertar ş.a.m.d. Apoi am devenit selectivi. Cumpăram de la Piteşti, pentru că la naşu’ ni se păreau scumpe unele piese. În dezvoltarea afacerii un merit mai mare cred că îl are asociatul meu, Costică Botez. El este mai vizionar decât mine. Cred că ne-am completat unul pe altul. Ce-i drept, nu am dat niciodată înapoi.

7 magazine în Botoşani, Dorohoi şi Darabani



Am ajuns să avem 7 magazine în Botoşani, Dorohoi şi Darabani, locaţiile respective fiind proprietatea noastră. Aceasta este politica firmei, să nu depindem de alţii, şi nu am dorit să funcţionăm cu chirie. În 2003 am construit şi service-ul auto pentru că aşa impunea piaţa. Unele service-uri nu le ofereau clienţilor garanţie la montarea pieselor cumpărate din altă parte.Timp de doi ani de zile a mers foarte rău service-ul. Ulterior ne-am apucat de termopane ca o necesitate. Aveam foarte mult de lucru pentru noi. Construisem hala şi urma să montăm geamurile, iar magazinele noastre aveau majoritatea geamuri vechi, de pe vremea lui Ceauşescu. Jumătate de an am lucrat doar pentru noi. La început am folosit utilaje empirice, iar apoi am cumpărat o linie de termopane turcească destul de bună care avea un nume nemţesc.

„Am o educaţie care pleacă de la pământ”


 
Afacerea d-voastră este una prosperă? Cum arată o zi din viaţa omului de afaceri Dorel Aioanei?

Pot spune că REC este o afaceră bună, doar atât. Unii ar putea spune că nu-mi ajunge, dar m-ar bate Dumnezeu. Este loc şi de mai bine şi încercăm tot timpul să dezvoltăm această afacere. Nu mă consider omul care face afaceri stând la birou, ci mai degrabă un truditor. Muncesc destul de mult, mănânc când apuc.Trăiesc ca toţi oamenii, mă îmbrac cu aceleaşi haine. Am o educaţie care pleacă de la pământ. Până în 2003 aveam 7 maşini de transport marfă pentru magazine, dar nu aveam maşină mică. Ce-i drept, cheltuiesc mai mult ca acum 10 ani, dar nu foarte mult. Anul acesta nu am mers în concediu pentru că nu am avut timp. Recunosc, însă, că nu-mi lipsesc niciodată bani de pâine în casă.

Colaboraţi cu oamenii de afaceri din Darabani?

Mai mult sau mai puţin. De exemplu, sunt în concurenţă cu Liviu Hrimiuc. Ghinionul meu este că pe zona oraşului Darabani în domeniul termopanelor există Liviu Hrimiuc, un tip corect, la locul lui. Dacă era un şmecher, afacerea lui murea mai devreme sau mai târziu şi deveneam eu şef în acest domeniu acolo. El s-a pliat foarte bine pe piaţa de acolo, unde este sărăcie. Dar este loc pentru toată lumea pe acest Pământ
 
„Unii dau bani pe droguri, alţii pe rachiu, iar alţii bagă bani în fotbal”

V-aţi gândit să investiţi în fotbal, hobby-ul d-voastră?

Nu. Eu nu sunt un investitor strategic. Nici nu am potenţialul necesar. Urmăresc fotbalul, dar mai mult îmi place să joc. La fotbaliştii noştri mă deranjează fiţele, talentele. Îmi pare rău să o spun, dar eu m-am bucurat de ce i s-a întâmplat lui Mutu. Nu mi-a plăcut de Răducioiu care a uitat limba română, nu-mi place de Marica. Fotbalul reprezintă o afacere pentru ziarişti, televiziuni, nu pentru toţi jucătorii. Cei care investesc în fotbal câştigă mai mult popularitate. Au un microb. Unii dau bani pe droguri, alţii pe rachiu, iar alţii bagă bani în fotbal. Îi cunosc pe Cornel Şfaiţer şi Valeriu Iftime (foto dreapta), oamenii aflaţi în conducerea FC Botoşani. Iftime este un tip deştept, valoros, mai priceput ca mine. Eu am prăşit cu sapa, el cu utilaje agricole şi a dat un randament mai bun. Nu ştie multe lucruri care se întâmplă la el în firmă. Nici eu nu ştiu tot ce se întâmplă la noi în firmă. Am încercat să-i prezint o ofertă pentru maşinile sale, care sunt convins că era mai avantajoasă financiar pentru el. Într-un final a trimis pe cineva şi a luat oferta de la mine, dar a mers în continuare tot aşa.

„Noi, ca naţiune, avem de dus o cruce”

V-a tentat vreodată o carieră politică?

Niciodată. Nişte mincinoşi, fandosiţi. Mi se urcă sângele la cap numai când mă gândesc. Foarte rar găseşti oameni oneşti printre politicieni. Şi dacă este unul care chiar vrea să facă ceva, este împiedicat din toate părţile. Noi, ca naţiune, avem de dus o cruce. Poate m-ar interesa un 2% să fiu primar. I-aş pune pe oameni la treabă. Am o problemă cu asistaţii social, cei de la legea 416. Eu sunt de părere că ei trebuie să presteze o muncă cât de cât normată. Dacă am de săpat un şanţ de la Eşanca la Darabani, acesta trebuie făcut într-un anumit interval de timp. Conform legii, Primăria este obligată să le dea de lucru când ei se prezintă la Primărie. Unii vin la Primărie când plouă tare şi nu poţi să-i dai de lucru la birou, aşa că îi semnezi şi îl trimiţi acasă. Oamenii trebuie să facă ceva pentru acei bani. Noi, românii, parcă nu avem suficientă demnitate. Avem tendinţa de a poza în oropsiţi ai sorţii.

„Ţeapa trebuie pedepsită la fel de aspru ca violul”

 Cum s-ar putea ridica nivelul zonei oraşului Darabani?

Fiecare trebuie să pună mâna să muncească şi dacă fiecare ar fi mai gospodar, zona ar creşte. În 1995 mă întorceam de la Bucureşti. Era în Săptămâna Mare. Când am trecut prin Zvoriştea, la o casă oamenii vopseau gardul, la următoarea măturau curtea, la alta de asemenea vopseau gardul etc. Oamenii erau preocupaţi să fie frumos la ei de Paşte. După ce am trecut podul în judeţul Botoşani, la o casă era gard, la următoarele două lipsea gardul. La noi, dacă vecinul a băut o sticlă de rachiu, eu nu pot să beau două? Cred că este o problemă de educaţie. Cât timp va merge cu „ţeapa e cea mai sfântă”, vorba unui parlamentar, va trebui să aşteptăm foarte mult până lucrurile vor evolua şi la noi. Avem nevoie de legi în sprijinul celui care munceşte, a celui care este corect. Omul muncitor trebuie respectat, iar ţeapa trebuie pedepsită la fel de aspru ca violul. Nu mi se pare normal ca la un meci de fotbal să fie mai mulţi jandarmi decât spectatori. Cel care aruncă cu scaunul trebuie închis imediat. Vor fi câţiva oameni sacrificaţi, dar  nu trebuie să plătim 100 de oameni să-l păzească pe unul. Ei trebuie să fie utili societăţii. În Penitenciarele din România se mănâncă mai bine decât în spitale, deţinuţii formează sindicate, au drepturi, joacă fotbal, o duc foarte bine. Trăim într-o minciună şi o păcăleală totală. Aici este necazul meu cel mai mare. M-am adaptat, dar nu-mi convine.

Copiii d-voastră vă calcă pe urme?

Deloc. Poate Bogdan, băiatul mai mic, care este mai practic. Cătălin este foarte studios, deştept. Îl pasionează creierul uman şi cred că visează să ajungă neurochirurg. Dar are timp, este doar în clasa a IX-a. Acum 3-4 ani erau puţini profesori de istorie care aveau atâtea cunoştinţe despre Alexandru Macedon ca el. Acum a mai uitat. A avut câte o pasiune pe care a aprofundat-o foarte mult.

Locuiţi de mulţi ani în Botoşani. Vă consideraţi botoşănean sau dărăbănean? Ce sfat le-aţi da tinerilor oameni de afaceri? 
 
Mă consider mai mult dărăbănean decât botoşănean. Nu cred că sunt eu cel mai în măsură să le dau sfaturi oamenilor de afaceri. Aş vrea să fie serioşi, cât pot de serioşi şi corecţi. Să nu aibă în cap să păcălească. Oamenii nu sunt perfecţi. Din când în când mai ai nevoie să te ascunzi. Nu sunt ipocrit, şi eu mă ascund, uneori. Dar când faci acest lucru, să ai remuşcări. Măcar să încerci. (Lucian BĂLĂUCĂ)

Citeşte şi:
RESPECT Prof. Lucia Stoian: „Lucrurile mari se fac din cele mărunte”
Chirica Puscasu: „In viata ai nevoie de trei lucruri: sa stii, să poti si sa vrei”

  




6:08 pm Marti, 09 Octombrie, 2012

13 Comentarii la “Dorel Aioanei: „Viata reprezinta suma alegerilor pe care le faci” ”

  1. ionut jar spune:

    Respect... doar respect pt Domnul Aoianei.. atat am avut de spus

  2. super mario bros spune:

    Interesant articol,faza cu Bivoleanu este bestiala,a fost un profitor.

  3. dan n. spune:

    bun om si serios,il cunosc din vedere si stiu ca este foarte muncitor si serios,bravo lui si vedeti ca Domnul da la fiecare pe masura faptelor lui,faza cu bivoleanu am patit-o si.eu personal,m-o batut nemernicul si il punea pe tata raposatu sa ii aduca lemne gratis,dar l-am iertat pe nenorocit ca o sa dea el seama la timpul lor.Bun interviu,trebuie sa mai vedem si noi exemple pozitive ca de nemernici profitori avem parte zilnic.Munca grea,seriozitatea,cuvantul si onoarea au pana la urma rasplata

  4. un recunoscator spune:

    RESPECT PANA LA MOARTE!

  5. costel t spune:

    daca toti oamenii de afaceri ar urma exemplul lui Dorel A si Costel B privind cinstea si corectitudinea, noi ca natie am fi mult mai departe. Felicitari domnilor oameni de afaceri adevarati!

  6. rodu spune:

    daca macar 15% dintre romani am fi ca el...are o sinceritate debordanta...cu asa om nu ti-i frica s-o iei la drum!

  7. sorin lulu spune:

    am fost colegi il cunosc bine a invatat mult sa ajunga pana aici felicitari dorele am fost si rivali pt licuta alungulesei iti amintesti eram copii

  8. benone t. spune:

    Nu cred la cât de corect s-a prezentad domnul Dorel că a avut rivalităţi pe teme feminine cât despre Bivoleanu... la cât de ambiţios este dl Aioanei cred că putea rezolva chiar atunci problema bătăilor... Partidul nu tolera aşa ceva... mai ales că era cuminte.

  9. florin spune:

    felicitari d-lui DOREL AIOANEI

  10. daniel H spune:

    Un om de caracter si onest in declaratii. Foarte interesant este atitudinea fata de Liviu Hrimiuc. Multa stima domnule Aioanei!

  11. Colectionar de opinii spune:

    Este genial d-l Aioanei cu profesorii Bivoleanu si Ciobanu. Nu l-am avut profesor pe Bivoleanu , dar Ciobanu era exact cum spune d-l Aioanei. Si eu am avut un incident asemanator. Am scris bine la lucrare (stiam ca ma are la ficat) iar colegul care a copiat cuvant cu cuvant din lucrea mea a luat 6 iar mie mi-a dat 2. Motivul? Tata nu s-a dus sa-i stinga varul. Avea casa in constructie. (Poate ca nu e prea clar dar e mult mai lunga povestea). S'auzim de bine.

  12. std spune:

    trecutul e trecut . Sa facem in asa fel incat sa fie placut . Despre prezent consider ca trebuie sa vorbim iar domnul Aioanei face fata cu succes acestui timp. Cred ca multi avem ce invata de la dumnealui . Culmea e ca si angajatii firmei sunt oameni seriosi, cel putin la noi in localitate. Toata stima !

  13. ada spune:

    Domnule Aioanei, am citit cu interes interviul dvs.Cunoscandu-va personal, pot afirma cu certitudine ca erati un elev foarte bun la scoala.Insa nu inteleg un lucru :cum puteti dvs vorbi depre cei care primesc ajutor social cand mama dvs, pe timpul colectivului venea cu adeverinte medicale cu boli fictive, iar altii munceau in locul ei? Cei cu ajutor social, sunt platiti din casieria magazinele dvs de considerati ca sunteti indreptatit ii criticati.Dar sa nu uitam Dl. Aioanei , ca roata se intoarce, asa ca.......

  14. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

După ce am așteptat 20 de ani să fim și noi acolo (cu echipa de fotbal) și vom mai aștepta cel puțin 4, să ne clătim măcar privirea cu imaginile în exclusivitate cu  senzaționalii suporteri prezenți la Moscova. (corespondență din capitala Rusiei de la Mihaela BOTNARI)


Click pe fotografie pentru a viziona mai multe imagini

Sondaj
Cum vedeți implicarea omului de afaceri Victor Mihalachi (Victor Construct) ca finanțator principal al Sănătății Darabani?

   
   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare